Papa Francisc a oficiat slujba din Duminica Floriilor

Papa Francisc a oficiat slujba din Duminica Floriilor
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Papa Francisc a participat la slujba oficiată în Piaţa ”Sf. Petru” de la Vatican în Duminica Floriilor, important eveniment din calendarul creştin ce marchează începutul Săptămânii Sfinte, la o zi după ce a fost externat din spitalul în care a primit îngrijiri medicale pentru bronşită, relatează Reuters şi AFP.

Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, a salutat duminică dimineaţă, dintr-un vehicul deschis, mulţimea prezentă în piaţa de la Vatican, decorată cu peste 35.000 de plante şi flori. La bordul "papamobilului", pontiful a afişat o mină serioasă înainte de a celebra slujba, la care promisese că va fi prezent, în faţa a 30.000 de persoane.

Papa Francisc a părăsit sâmbătă Spitalul Gemelli din Roma unde a fost internat miercuri din cauza unor probleme respiratorii. "Sunt încă în viaţă", a glumit suveranul pontif în faţa numeroşilor credincioşi şi jurnalişti adunaţi în faţa spitalului. Pontiful a fost diagnosticat cu bronşită şi a răspuns bine la tratamentul cu antibiotice, precizase joi biroul de presă de la Vatican.

Liderul celor 1,3 miliarde de catolici suferă de mai mulţi ani de probleme de sănătate tot mai grave, inclusiv de dureri de genunchi care îl obligă să folosească un scaun cu rotile şi un baston.

În Duminica Floriilor şi cu ocazia liturghiilor de Paşte, este de aşteptat ca el să rămână aşezat în timp ce un cardinal va conduce ceremoniile la altar. Potrivit Sfântului Scaun, această organizare a fost decisă înainte de internarea sa, pontiful argentinian nemaiputând sta în picioare perioade lungi de timp.

Citit 431 ori Ultima modificare Duminică, 02 Aprilie 2023 15:51

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.