Hunter Biden, inculpat și pentru deținerea ilegală a unei arme

Hunter Biden, inculpat și pentru deținerea ilegală a unei arme
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Procurorul special care îl anchetează pe fiul preşedintelui american Joe Biden, Hunter, şi-a anunţat intenţia de a-l inculpa pentru deţinere ilegală de armă de foc, potrivit documentelor judiciare făcute publice miercuri, relatează AFP și Agerpres.

Procurorul special Weiss precizează că regulile de procedură îi dau termen până la 29 septembrie pentru a obţine de la un mare juriu emiterea unei inculpări în acest dosar. Acuzarea intenţionează să ceară "reemiterea unei inculpări înaintea acestei date", adaugă el.

Hunter Biden (53 de ani) este acuzat de fraudă fiscală şi de achiziţia unei arme de foc, ceea ce legea îi interzicea, fiind dependent de droguri. El ajunsese în iunie la un acord iniţial cu procurorul Weiss de a pleda vinovat în Delaware, statul de origine al familiei Biden, acord ce i-ar fi permis probabil să evite un proces stânjenitor şi închisoarea. Însă în iulie, o judecătoare a pus la îndoială validitatea înţelegerii, care a fost anulată.

Hunter Biden a pledat ulterior nevinovat la acuzaţia de fraudă fiscală. Procurorul special a indicat în august că a închis ancheta pentru fraudă fiscală în Delaware, dar a subliniat că ea va fi redeschisă în alte state.

Biden Jr., avocat şi lobbyist, este acuzat că nu şi-a completat declaraţiile de impozit în 2017 şi 2018 pentru venituri în sumă totală de 1,5 milioane de dolari. Problemele sale îi provoacă bătăi de cap liderului de la Casa Albă, înaintea alegerilor prezidențiale. Fostul preşedinte Donald Trump şi numeroşi alţi republicani au făcut din el una din ţintele favorite, considerându-l "călcâiul lui Ahile" al lui Joe Biden. Ei îi reproşează mai ales că a făcut afaceri dubioase în Ucraina şi în China pe când Joe Biden era vicepreşedintele lui Barack Obama (2009-2017), profitând de reţelele şi de numele tatălui său.

Citit 442 ori Ultima modificare Joi, 07 Septembrie 2023 16:31

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.