Sudul Rusiei și Crimeea, lovite de "furtuna secolului"

Sudul Rusiei și Crimeea, lovite de "furtuna secolului"
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Rafale violente de vânt și valuri uriașe care au ajuns peste autostrăzi, după o furtună care s-a abătut asupra sudului Rusiei și a peninsulei "anexate" Crimeea, au provocat întreruperi majore de energie electrică, au anunțat luni autoritățile locale, potrivit AFP, citată de Hotnews. Supranumită "furtuna secolului" și "mega-furtună" de către presa rusă, aceasta a început să facă ravagii duminică, potrivit serviciilor de urgență.

În regiunea Krasnodar, unde se află popularele stațiuni balneare Soci și Anapa, sute de copaci și multe dintre structurile metalice de pe plaje au fost doborâte de vânt, în noaptea de duminică spre luni, provocând rănirea mai multor persoane, potrivit agenției locale a Ministerului rus pentru Situații de Urgență. La Vitiazevo, în apropiere de Anapa, furtuna a provocat eșuarea unui mare cargobot sub pavilion Belize, "Blue Shark", potrivit aceleiași surse. La Soci, vremea rea a perturbat traficul feroviar din cauza copacilor căzuți pe șine, iar furtuna a lovit și hotelurile de lângă plajă.

La Novorossiisk, tot în regiunea Krasnodar, consorțiul Caspian Pipeline a anunțat că suspendă încărcarea petrolului și că își pune la adăpost petrolierele, din cauza "condițiilor meteo extrem de nefavorabile": rafale de vânt de până la 24 de metri pe secundă și valuri de până la 8 metri înălțime.

În Crimeea, Marea Neagră s-a revărsat pe autostrăzi, iar televiziunea rusă a difuzat imagini cu valuri care se sparg peste mașinile care încearcă să treacă prin apă. "Guvernatorul" Crimeei, Serghei Aksionov, a anunțat pe Telegram că a declarat ziua de luni zi liberă, din cauza vremii nefavorabile. De asemenea, furtuna a distrus tranșeele făcute de trupele rusești de-a lungul coastei.

Furtuna a provocat întreruperi de energie electrică, lăsând aproximativ 500.000 de persoane din peninsulă fără electricitate, potrivit unui consilier al lui Aksionov, Oleg Krioutchkov. În Sevastopol, peste 500 de animale marine au fost ucise, când acvariul local a fost inundat de furtună, a scris guvernatorul orașului, Mihail Razvojaev, pe Telegram.

Potrivit acestuia, prognoza meteo nu este deloc liniștitoare în acest moment, în Crimeea fiind așteptate luni ploi, ninsori și rafale de vânt de până la 30 de metri pe secundă (108 km/h).

Citit 588 ori Ultima modificare Luni, 27 Noiembrie 2023 17:17

Mai multe din această categorie:

1 comentariu

  • postat de cd
    Marți, 28 Noiembrie 2023 09:06
    5.2.209.***
    Stie Dumneu ce face!
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.