Budapesta a anunțat, după discuția la telefon a premierului ungar Vikor Orban cu președintele rus Vladimir Putin, că Kievul a respins o oferă de încetării ostilităților "de Crăciun" și un schimb de prizonieri, iar Ucraina neagă că a discutat cu premierul ungar despre un armistițiu de sărbători, relatează AFP, citată de News.ro.
"Noi am propus un armistițiu de Crăciun și un vast schimb de prizonieri. Este trist că președintele Zelenski le-a respins clar". Noi am făcut ceea ce am putut!”, a scris, pe reţeaua X, Viktor Orban, a cărui țară deține în prezent președinția semestrială a Uniunii Europene.
La rândul său, Ucraina a anunțat că nu a "discutat" cu premierul ungar despre un armistițiu de sărbători, potrivit unui consilier prezidențial. "La fel ca întotdeauna, partea ungară nu a discutat cu Ucraina. Și la fel ca întotdeauna, Ungaria nu a avertizat Ucraina cu privire la discuțiile sale cu Moscova", a deplâns, într-un mesaj scris, adresat presei, un consilier de la președinția ucraineană, Dmitro Lîtvîn.
Moscova a anunțat într-un comunicat că Viktor Orban a declarat, în această convorbire la telefon, că el caută o soluție "politico-diplomatică" la conflict, mulțumită "contactelor sale cu lideri occidentali". La rândul său, Vladimir Putin a denunțat "linia distrugătoare a regimului de la Kiev", care exclude o "rezolvare pașnică", potrivit acestei declarații a Kremlinului, care precizează că cei doi lideri au discutat și despre situația din Siria.
Viktor Orban a confirmat o "conversație de o oră" cu liderul de la Kremlin. "Este vorba despre cele mai periculoase săptămâni ale războiului", a avertizat el.
Câteva ore mai târziu, președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a acuzat pe Orban de subminarea "unității" europene împotriva asaltului rus în Ucraina prin această convorbire cu Vladimir Putin. "Nimeni nu trebuie să-și promoveze propria imagine în detrimentul unității", iar "unitatea în Europa a fost mereu cheia" opririi războiului, a subliniat Zelenski. "Nu pot să aibă loc negocieri despre războiul pe care Rusia îl poartă în Ucraina fără Ucraina", a subliniat el, într-un mesaj pe X. "Sperăm ca Viktor Orban să nu-l sune pe (președintele sirian Bashar al-)Assad la Moscova pentru a asculta lecții timp de ore", l-a ironizat președintele ucrainean, referindu-se la recenta fugă în Rusia a liderului sirian, răsturnat de la putere de către rebeli.
Luni, Viktor Orban a discutat cu președintele ales american Donald Trump, la reședința acestuia, Mar-a-Lago, în Florida, unde și-a continuat "misiunea de pace" în Ucraina, potrivit Budapestei. Orban, care a rămas un apropiat al Kremlinului, și-a iritat partenerii în iulie, când s-a dus să-l vadă pe Vladimir Putin la Moscova, fără coordonări anterioare.
Ungaria continuă să importe din Rusia aproximativ două treimi din gazele naturale pe care le consumă.