Patru soldați americani dispăruţi, căutați în Lituania

Patru soldați americani dispăruţi, căutați în Lituania
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Ministrul lituanian al apărării, Dovile Sakaliene, a declarat, joi, că „toate scenariile” sunt luate în considerare cu privire la soarta a patru soldaţi americani care au dispărut în timpul unui exerciţiu în estul ţării, desfăşurat în apropierea graniţei cu Belarus. Vehiculul soldaților americani s-ar fi prăbuşit într-o mlaştină, iar secretarul general al NATO, Mark Rutte, anunţase miercuri moartea lor, dar căutarea continua joi, în condiţii dificile, relatează AFP şi Reuters, citate de Digi24.

Sakaliene a spus joi că nu poate spune dacă soldaţii - care se aflau în Lituania de două luni - se aflau în vehiculul găsit miercuri scufundat într-o mlaştină, explicând că acesta trebuie mai întâi să fie extras. „Toate scenariile sunt încă luate în considerare. Nu putem confirma dacă soldaţii se află în interiorul vehiculului”, a declarat ministrul, în timp ce vizita, joi, locul de desfăşurare a exerciţiului.

„Americanii ne-au informat că au continuat, de asemenea, căutările în zona înconjurătoare pe parcursul nopţii, deoarece toate scenariile sunt încă posibile, până când vom vedea vehiculul”, a adăugat Dovile Sakaliene. Aceasta a mai spus că se fac toate eforturile pentru a-i găsi pe cei dispăruți: „Până în ultimul minut, nu ne vom pierde speranța, vom face totul pentru a găsi soldații dispăruți. Lituania, la fel ca SUA, nu își lasă oamenii în urmă”.

Citit 432 ori Ultima modificare Joi, 27 Martie 2025 16:27

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.