Arizona devine primul stat american care își deschide o reprezentanță economică în România, fiind pentru întâia dată în istoria relațiilor bilaterale când un astfel de demers este realizat.
„În bugetul pentru anul fiscal 2026 (octombrie 2025 - septembrie 2026) recent adoptat, statul Arizona a alocat 125.000 dolari pentru deschiderea reprezentanței de la București - o inițiativă care recunoaște rolul României ca hub regional pentru investiții și consolidează parteneriatul economic cu Statele Unite", a anunțat joi Ambasada României în SUA, printr-o postare pe pagina sa de Facebook. Conform sursei citate, Biroul comercial din România va acoperi Europa de Est și Balcanii de Vest, scrie Digi24.
„Decizia statului Arizona de a deschide un birou comercial în țara noastră este un semnal puternic de încredere în potențialul economic al României și al regiunii noastre. Sunt convins că această inițiativă va consolida schimburile comerciale, va stimula inovația și va apropia și mai mult comunitățile noastre de afaceri, contribuind la dezvoltarea unei relații economice durabile între România și Statele Unite", a declarat Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA, citat pe pagina de socializare.
Reprezentanțele economice ale statului Arizona au atribuții precum: acordarea de asistență comercială și de export pentru companiile cu sediul în Arizona; realizarea de cercetări de piață; identificarea partenerilor de vânzări / distribuitori/ cumpărători finali/ utilizatori finali; facilitarea legăturilor între companii, precum și între companii și autorități; asistență pentru delegațiile economice din Arizona la târguri/ expoziții comerciale.
În februarie 2023, președintele Camerei Reprezentanților din Arizona, Ben Toma, a înființat Comisia pentru Comerț Internațional cu scopul de a analiza oportunitățile pentru Arizona de a-și extinde prezența internațională, de a spori comerțul și investițiile străine directe, de a consolida legăturile Arizonei cu partenerii internaționali. În aprilie 2023, Comisia a adoptat Planul de comerț internațional, care prevedea înființarea a patru birouri comerciale regionale, printre care și România.
Arizona are în prezent birouri comerciale în Mexic (Mexico City, Chihuahua, Guanajuato), Israel (Tel Aviv), Germania (Frankfurt), Coreea de Sud (Seul) și la Taipei.