Şedinţă comună de Guvern, la Chişinău

Şedinţă comună de Guvern, la Chişinău
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Premierul Mihai Tudose a anunţat, vineri, 21 iulie, la Chişinău, că în urma discuţiilor avute cu omologul moldovean, Pavel Filip, s-a stabilit organizarea, în toamnă, a unei şedinţe de guvern comună, aceasta urmând să aibă loc în capitala Republicii Moldova. "Am stabilit cu domnul prim-ministru o şedinţă comună de guvern în toamnă la Chişinău şi până atunci întâlniri lunare la nivel de echipe de miniştri pentru a impulsiona proiectele comune”, a anunţat premierul Mihai Tudose. Şeful Executivului a punctat că România rămâne un susţinător al Republicii Moldova pentru ca vecinii noştri să îşi continue parcursul european şi i-a mulţumit fostului ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, din Guvernul Boc, pentru că este ”un avocat bun al intereselor Moldovei”.

Totodată, Mihai Tudose a anunţat că săptămâna viitoare sau cel târziu peste două săptămâni va avea loc o întâlnire între miniştrii de Interne ai României şi Republicii Moldova pentru a discuta despre traficul de frontieră şi problemele legate de cetăţenie.

Citit 1567 ori Ultima modificare Vineri, 21 Iulie 2017 20:38

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.