ŞTIRI EXTERNE - Viaţa Liberă Galaţi

Tensiuni majore între două ţări care au arme nucleare

Scris de Joi, 24 Aprilie 2025
India a suspendat acordarea de vize pentru pakistanezi, cu efect imediat, a anunțat joi ministerul de externe, adăugând că toate vizele emise până acum pentru pakistanezi sunt anulate. De asemenea, ministerul i-a sfătuit pe toți cetățenii indieni din Pakistan să se întoarcă imediat în țară. La rândul său, Pakistanul a…

Norvegia vrea cercetători de top din universitățile americane

Scris de Joi, 24 Aprilie 2025
Urmând exemplul mai multor instituții din Europa, Consiliul pentru Cercetare din Norvegia a lansat un fond de 100 milioane de coroane (circa 8 milioane de euro) pentru a facilita recrutarea de cercetători din alte țări, informează Mediafax, citând The Guardian. Inițiativa este deschisă cercetătorilor din întreaga lume, dar a fost…

Alți doi arestați în cazul furtului podoabelor dacice

Scris de Joi, 24 Aprilie 2025
Poliția olandeză a arestat alți doi suspecți în ancheta privind furtul de obiecte de artă de la Muzeul Drents din Assen, Țările de Jos, conform politie.nl, citat de Agerpres. Unul dintre cei doi suspecți este bărbatul care apare în imaginile surprinse într-un magazin de bricolaj din Assen. În ultimele săptămâni,…

Kremlinul salută declarațiile lui Trump despre Crimeea

Scris de Joi, 24 Aprilie 2025
Kremlinul a salutat joi declarațiile președintelui american Donald Trump, care a spus că Ucraina nu mai poate revendica peninsula Crimeea anexată de Rusia și a inclus controlul rusesc de jure asupra acestui teritoriu într-o propunere de plan de pace, relatează agenția EFE. „Aceasta corespunde deplin poziției noastre și am spus-o…

„Oferta finală” de pace a lui Trump, dezvăluită

Scris de Miercuri, 23 Aprilie 2025
Administrația Trump așteaptă răspunsul Ucrainei la un acord de pace care include recunoașterea de către SUA a Crimeei ca parte a Rusiei și recunoașterea neoficială a controlului rusesc asupra celorlalte teritorii ocupate, au declarat pentru site-ul Axios surse care cunosc direct propunerea. Alte surse citate de Reuters au confirmat cele…

Putin cere mai multe arme pentru militarii Rusiei

Scris de Miercuri, 23 Aprilie 2025
Președintele Vladimir Putin a declarat miercuri, la o întâlnire a Comisiei Militaro-Industriale de stat, că forțele armate ale Rusiei duc încă lipsă de anumite arme, inclusiv drone, în pofida unei creșteri mari a producției. „De exemplu, producția de arme, comunicații, sisteme de recunoaștere și război electronic s-a dublat. Trupele au…

Profiturile companiei Tesla s-au prăbuşit

Scris de Miercuri, 23 Aprilie 2025
Miliardarul Elon Musk anunţă că se întoarce la Tesla, îndepărtându-se parţial de rolul său controversat în administraţia Trump, după ce a fost învinovăţit pentru scăderea profiturilor şi a vânzărilor companiei. Venitul net al constructorului auto a scăzut cu 71% faţă de anul precedent. Musk le-a declarat investitorilor Tesla că îşi…

Americanii de la Apple și Meta, amendați de Uniunea Europeană

Scris de Miercuri, 23 Aprilie 2025
Comisia Europeană a aplicat două amenzi semnificative companiilor americane Apple și Meta, pentru că au încălcat legislația Uniunii Europene (UE) privind piețele digitale, sancțiunile venind într-un moment de tensiuni mari în relația cu SUA, din cauza taxelor vamale ale lui Donald Trump. Deciziile de miercuri împotriva Apple și Meta sunt…

Zeci de universități americane se ridică împotriva administrației Trump

Scris de Marți, 22 Aprilie 2025
Universitatea Harvard dă în judecată administrația lui Donald Trump, după ce Casa Albă a înghețat finanțarea guvernamentală de 2,2 miliarde de dolari a instituției, relatează Sky News, informează HotNews. Instituția este acuzată de părtinire ideologică și de permiterea antisemitismului în timpul protestelor din campus de anul trecut împotriva războiului Israelului…

Cinci zile de doliu național în Italia

Scris de Marți, 22 Aprilie 2025
Guvernul italian a declarat cinci zile de doliu național după moartea papei Francisc, conform unui anunț făcut marți de ministrul pentru protecție civilă Nello Musumeci. Perioada de doliu se va încheia sâmbătă, în ziua funeraliilor suveranului pontif. Ceremoniile ce vor fi organizate vineri, cu ocazia Zilei Naționale a Italiei, se…

Acord strategic promulgat între Rusia și Iran

Scris de Marți, 22 Aprilie 2025
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat Acordul Integral de Asociere Strategică cu Iranul. Spre deosebire de acordul semnat de Rusia cu Coreea de Nord, acesta nu menționează acordarea reciprocă de asistență militară în caz de agresiune, relatează agenția EFE, potrivit Agerpres. În virtutea documentului, Rusia și Iranul devin parteneri strategici…

Când va fi înmormântat Papa Francisc

Scris de Marți, 22 Aprilie 2025
Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă, 26 aprilie, la ora locală 10.00 (11.00, ora României), potrivit unui anunț al Vaticanului. De asemenea, Vaticanul a transmis că sicriul Papei Francisc va fi dus la Bazilica "Sf. Petru" miercuri dimineață, la ora locală 09:00, unde va rămâne până la funeralii, pentru…

Rusia și-a reluat loviturile aeriene după armistițiul de Paşte

Scris de Luni, 21 Aprilie 2025
Rusia și-a reluat loviturile aeriene asupra Ucrainei după expirarea fragilului armistițiu pascal de 30 de ore, decretat de Moscova, au anunțat luni responsabili ucraineni, în timp ce Donald Trump speră într-un „acord” între cele două țări în cursul săptămânii. Rusia a lansat trei rachete (împotriva regiunilor Herson și Nikolaev) și…

Cine sunt favoriţi la noul pontificat

Scris de Luni, 21 Aprilie 2025
Decesul Papei Francisc a zguduit întreaga lume catolică, s-a instituit doliu în toate bisericile catolice din lume, iar credincioşii se pregătesc să-l însoţească, la propriu sau cu gândul, pe ultimul drum pe fostul suveran pontif. Între timp, o predicție asupra persoanei care îi va succede acum pontifului defunct nu este…

Doliu în lumea romano-catolică. A murit Papa Francisc

Scris de Luni, 21 Aprilie 2025
Papa Francisc, primul lider latino-american al Bisericii Romano-Catolice, a murit, a anunțat Vaticanul, luni, într-o declarație video, punând capăt unei domnii adesea turbulente, marcată de diviziuni și tensiuni, în timp ce încerca să revizuiască instituția, relatează Reuters. Papa Francisc avea 88 de ani și suferise de diverse afecțiuni în cei…

„Haos total la Pentagon”, în mandatul lui Pete Hegseth

Scris de Luni, 21 Aprilie 2025
John Ullyot, fost purtător de cuvânt al Pentagonului, a publicat duminică un editorial dur în care îl critică pe fostul său șef, secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, și sugerează că președintele Donald Trump ar putea decide în curând să-l demită, în contextul unui val de scandaluri și demiteri la…

Ce urmează după moartea Suveranului Pontif. Cum se alege noul papă

Scris de Luni, 21 Aprilie 2025
Conclavul pentru alegerea unui nou papă trebuie să înceapă în Capela Sixtină de la Vatican, conform regulilor, nu mai devreme de 15 zile și nu mai târziu de 20 de zile după deces, scriu Reuters și AFP. Ritualurile după decesul papei durează nouă zile și marchează sfârșitul unui pontificat și…

UPDATE. Vladimir Putin anunță un „armistițiu de Paște”

Scris de Sâmbătă, 19 Aprilie 2025
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat sâmbătă un armistițiu de Paște în războiul din Ucraina. „Pe considerente umanitare, astăzi, de la ora 18:00 [ora Moscovei] până la ora 00:00 [ora Moscovei], de duminică până luni, partea rusă declară un armistițiu de Paște. Ordon ca toate acțiunile militare să fie oprite…

Vama americană îl contrazice pe Donald Trump

Scris de Joi, 17 Aprilie 2025
Autoritatea Vamală şi de Protecţie a Frontierelor din SUA (CBP) pare să contrazică afirmaţiile preşedintelui Donald Trump privind veniturile zilnice obţinute din noile sale tarife comerciale. Într-un comunicat transmis luni, CBP a precizat: „Din 5 aprilie, CBP a colectat peste 500 de milioane de dolari în cadrul noilor tarife reciproce”.…

Rusia îi scoate pe talibani de pe lista organizaților teroriste

Scris de Joi, 17 Aprilie 2025
Curtea Supremă a Rusiei a anunțat, joi, că a validat retragerea talibanilor de pe lista Rusiei cu organizații teroriste, o măsură simbolică menită să consolideze relațiile dintre Moscova și regimul de Kabul, care este izolat pe scena internațională, relatează AFP. „Decizia intră în vigoare imediat”, a declarat judecătorul responsabil de…

„Fotografia anului”, un copil palestinian cu brațele amputate

Scris de Joi, 17 Aprilie 2025
O fotografie sfâșietoare a unui băiețel palestinian de nouă ani care și-a pierdut ambele brațe în timp ce fugea din calea unui atac israelian din Gaza a câștigat premiul principal la competiția World Press Photo 2025, transmite AFP, citată de Agerpres. Imaginea, surprinsă de fotografa palestiniană Samar Abu Elouf pentru…

Hong Kong suspendă trimiterea de colete Shein, Temu şi AliExpress către SUA

Scris de Miercuri, 16 Aprilie 2025
Poșta din Hong Kong a anunțat, miercuri, că suspendă livrările de colete către Statele Unite ale Americii, ca răspuns la majorările tarifare „intimidatoare” ale președintelui american Donald Trump. Această măsură intră în vigoare imediat pentru corespondența expediată pe cale maritimă și se va aplica de pe 27 aprilie pentru transportul…

Ucraina a prelungit cu 90 de zile legea marțială

Scris de Miercuri, 16 Aprilie 2025
Ucraina a prelungit cu încă 90 de zile, până la data de 6 august 2025, legea marțială și ordinul de mobilizare, transmit dpa și Reuters, potrivit Agerpres. Cele două moțiuni corespunzătoare depuse de președintele Volodimir Zelenski au întrunit majoritatea necesară de două treimi în parlament, au relatat media ucrainene. Legea…

Comisia Europeană vrea să limiteze imigrația din țările „sigure”

Scris de Miercuri, 16 Aprilie 2025
Comisia Europeană a publicat miercuri o listă de țări de imigrație zise „sigure”, limitând astfel posibilitățile de azil pentru resortisanții lor, informează AFP, citată de Agerpres. Pe această listă se află Kosovo, Bangladesh, Columbia, Egipt, India, Maroc și Tunisia. Ideea este de a accelera procesarea cererilor de azil ale resortisanților…
Pagina 41 din 290