Polonia, împotriva cotelor de imigranţi

Polonia, împotriva cotelor de imigranţi
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Prim-ministrul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a declarat că impunerea cotelor obligatorii de relocare a imigranţilor afectează suveranitatea naţională a statelor membre ale Uniunii Europene, relatează Radio Poland. Declaraţiile premierului polonez au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută alături de prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, aflat într-o vizită oficială în Varşovia. "În Polonia, noi decidem cine intră în ţară şi cine nu. Intenţia Uniunii Europene de a impune cote obligatorii afectează fundaţia suveranităţii naţionale", a declarat premierul polonez. Morawiecki a adăugat că el şi Viktor Orban împărtăşesc "acelaşi punct de vedere în această problemă". În ultimii ani, Polonia şi Ungaria şi-au exprimat ferm opoziţia faţă de acceptarea sistemului de cote obligatorii de relocare a imigranţilor. Iniţial, Polonia a acceptat să primească 6.000 de refugiaţi, însă odată cu ajungerea la putere a Partidului "Lege şi Justiţie", Varşovia a semnalat că nu va mai primi imigranţi.

Citit 1331 ori Ultima modificare Miercuri, 16 Mai 2018 00:53

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.