Plata ”facturii” pentru Brexit, condiţionată de Marea Britanie

Plata ”facturii” pentru Brexit, condiţionată de Marea Britanie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Marea Britanie nu va plăti factura separării de Uniunea Europeană decât în condiţiile unui acord comercial, a declarat noul ministru britanic pentru Brexit, Dominic Raab, într-un interviu publicat de Sunday Telegraph.

Euroscepticul Dominic Raab, care l-a înlocuit la 9 iulie pe David Davis, după demisia acestuia, a spus că este necesară o "anumită condiţionare între cele două părţi".

"Articolul 50 (din Tratatul de la Lisabona, privind procesul de ieşire din UE) cere (...) existenţa unui viitor acord-cadru pentru relaţia pe care o vom avea (cu UE) în viitor, deci cele două părţi sunt legate'', a explicat Dominic Raab.

Nu puteţi avea o parte care să îndeplinească toate condiţiile şi cealaltă să nu le îndeplinească sau să acţioneze lent sau să nu-şi asume răspunderea", a adăugat ministrul. Până în prezent, guvernul britanic a trimis mesaje contradictorii privind reglarea financiară a Brexitului în cadrul unui acord privind modalităţile de ieşire a Regatului Unit din UE, începând de la sfârşitul lunii martie 2019.

Premierul britanic Theresa May a acceptat în decembrie un acord financiar în valoare de 35-39 de miliarde de lire sterline (39-44 miliarde de euro), care, potrivit miniştrilor, depinde de stabilirea unor viitoare relaţii comerciale. Acest acord a fost rapid contestat de membri ai guvernului.

Ministrul de finanţe, Philip Hammond, care a pledat pentru un Brexit ''soft'' cu UE, a considerat totuşi ''de neconceput'' faptul că Londra nu-şi onorează obligaţiile financiare chiar şi în absenţa unui acord comercial, subliniind că acesta nu este "un scenariu credibil".

Citit 2260 ori Ultima modificare Luni, 23 Iulie 2018 23:57

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.