Cel mai mare incendiu din istoria Californiei

Cel mai mare incendiu din istoria Californiei

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Două focare care devastează nordul Californiei au format împreună cel mai mare incendiu din istoria acestui stat din vestul Statelor Unite, ducând şi la decesul a două persoane, au anunţat autorităţile californiene, citate de AFP. Numite împreună "incendiul de la Mendocino Complex", cele două sinistre au distrus până în prezent 114.850 hectare de teren - o suprafaţă apropiată ca mărime imensului oraş Los Angeles - şi sunt controlate în proporţie de aproximativ 30 la sută, a anunţat Cal Fire, serviciul californian de luptă împotriva incendiilor.

Incendiul de la Mendocino Complex a depăşit ca suprafaţă distrusă incendiul Thomas, care a devastat 114.078 de hectare în decembrie 2017. Incendiul Carr, care face ravagii în nordul Californiei, a ucis şapte persoane şi a distrus peste 1.600 de clădiri - inclusiv 1.000 de locuinţe. El era, luni, potrivit ultimului bilanţ, controlat în proporţie de 45 la sută. Alt mare incendiu în regiune, Ferguson, care a provocat închiderea parţială a Parcului Naţional Yosemite, în plin sezon turistic, era controlat în proporţie de 38 la sută.

Peste 14.000 de pompieri luptă împotriva a diverse incendii în curs în statul California. Câteva mii de persoane au fost evacuate de la începutul seriei de sinistre. Unele au fost autorizate să se întoarcă acasă în ultimele zile. Aceste incendii sunt "extrem de rapide, extrem de agresive, extrem de periculoase", a declarat Scott McLean, un adjunct al şefului Departamentului californian al pădurilor şi protecţiei de incendii.

Citit 1342 ori Ultima modificare Marți, 07 August 2018 19:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.