Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Fii primul care postează comentarii!

Comisia pentru informatică, cultură, media şi sport a Camerei Comunelor din parlamentul britanic acuză Facebook de încălcarea "intenţionată şi cu bună ştiinţă" a legislaţiei privind confidenţialitatea datelor şi concurenţa, informează DPA.

Deputaţii susţin că firmele din media sociale trebuie să îşi asume răspunderea legală clară pentru conţinutul distribuit pe platformele lor. "Firmele media sociale nu se pot ascunde susţinând că sunt doar o „platformă” şi că nu au nicio răspundere privind reglementarea conţinutului site-urilor lor", arată un raport al comisiei publicat luni. Comisia a consultat multe e-mailuri interne ale Facebook înainte de a acuza corporaţia că modifică setările de confidenţialitate ale utilizatorilor pentru a transfera date celor care dezvoltă diferite aplicaţii.

Deputaţii l-au acuzat şi pe fondatorul şi managerul general al Facebook, Mark Zuckerberg, de "dispreţ" faţă de parlamentul britanic, deoarece acesta a refuzat să se prezinte în faţa comisiei şi nu a răspuns personal niciunei invitaţii a comisiei.

Raportul a constatat că structura "opacă" a managementului Facebook "pare gândită să ascundă informarea despre anumite decizii şi responsabilitatea pentru acestea".

Comisia recomandă stabilirea unui cod etic obligatoriu, sub supravegherea unui organism de reglementare independent, pentru redactarea unui manual de comportamente acceptabile şi inacceptabile în mediile sociale.

Citit 280 ori Ultima modificare Luni, 18 Februarie 2019 16:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.