Asia, scena unor manevre militare fără precedent

Asia, scena unor manevre militare fără precedent
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Statele Unite au început luni manevre militare comune fără precedent, alături de 10 ţări din sud-estul Asiei, informează AFP. La exerciţii participă opt nave, patru avioane de luptă şi peste 1000 de militari. Manevrele au început la o bază navală de la sud de staţiunea thailandeză Pattaya şi se vor desfăşura timp de cinci zile, în special în Golful Thailandei şi în Marea Chinei de Sud, a comunicat ambasada americană de la Bangkok.

Luna aceasta, secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a participat la o reuniune regională cu reprezentanţi de nivel înalt din 10 ţări membre ale ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est), pentru a promova strategia preşedintelui Donald Trump în spaţiul indo-pacific, menţionează AFP. Intenţia Washingtonului este de a se opune Beijinului, în contextul conflictului comercial dintre Statele Unite şi China.

Cele două puteri se confruntă şi în Marea Chinei de Sud, bogată în resurse revendicate aproape în întregime de China, dar şi de unele state vecine, printre care Vietnamul, Filipinele, Malaezia şi sultanatul Brunei. Pentru a-şi susţine pretenţiile de suveranitate într-o zonă maritimă vitală pentru comerţul mondial, China a recurs la consolidarea artificială a unor insule aflate sub controlul său, unde a amplasat armament. SUA consideră că aceste acţiuni ameninţă securitatea regiunii, iar marina militară americană desfăşoară periodic operaţiuni pentru asigurarea libertăţii de navigaţie.

Manevrele vor permite "cooperarea pentru priorităţile comune în domeniul securităţii maritime regionale", a declarat viceamiralul Phil Sawyer, comandantul Flotei a 7-a a US Navy, marina militară a SUA.

Citit 899 ori Ultima modificare Luni, 02 Septembrie 2019 23:19

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.