Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
1 comentariu

Preşedintele american Donald Trump a afirmat luni că preşedinţia l-a costat între două şi cinci miliarde de euro, bani pe care i-ar fi câştigat dacă ar fi continuat să îşi conducă afacerile, în loc să intre în politică, relatează agenţia de presă Reuters, care menţionează însă că liderul de la Casa Albă nu şi-a susţinut afirmaţia prin dovezi.

Dar, "dacă ar fi să o fac din nou, aş face-o din nou instant, deoarece cui îi pasă? Dacă îţi permiţi, ce mai contează?", a declarat el presei.
"Indiferent dacă am pierdut două miliarde de dolari, cinci miliarde de dolari sau mai puţin, nu contează. Nu-mi pasă. Fac asta pentru ţară. O fac pentru oameni", a mai spus Trump.
Nu există însă dovezi că Trump a pierdut miliarde de dolari de când a devenit preşedinte. Averea sa netă, de 3,1 miliarde de dolari, a rămas neschimbată faţă de anul trecut, a scris în martie revista Forbes. După ce Trump a făcut o declaraţie similară în august, Forbes a scris că preşedintele "nu pierde 3-5 miliarde de dolari", deoarece "câştigul său este departe de a ajunge la trei miliarde de dolari". Deşi averea personală a lui Trump a rămas constantă în ultimul an, el a urcat în lista Forbes a celor mai bogaţi oameni din lume, în contextul în care zeci de magnaţi au suferit pierderi financiare, în timp ce holdingurile sale imobiliare şi-au păstrat mai bine valoarea.
Spre deosebire de alţi preşedinţi americani recenţi, Trump a refuzat să îşi facă publice returnările de taxe pe venit şi s-a luptat cu Congresul şi cu instanţele să îşi ţină secretă situaţia financiară.
Trump şi-a exprimat luni nemulţumirea că este nevoit să îşi schimbe decizia de a găzdui summitul G7 din iunie la staţiunea sa de golf din Miami. Intenţia sa de a organiza evenimentul la staţiunea de golf Trump National Doral din Miami a fost criticată puternic atât de republicani, cât şi de democraţi, care au spus că lasă impresia că profită de faptul că este preşedinte.
Trump a criticat ceea ce el a numit "această clauză de retribuţii falsă", o prevedere din Constituţia SUA care spune că preşedinţii şi congresmenii nu trebuie să profite de funcţia lor. Criticii îl acuză frecvent pe Trump că încalcă această clauză privind retribuţiile.
El a spus că ar fi organizat summitul în staţiunea sa de golf fără niciun cost pentru contribuabilii americani, dar că acum va căuta alte locuri. "Dar nu cred că vor fi la fel de interesante sau de bune", a afirmat Trump.

Citit 1028 ori Ultima modificare Marți, 22 Octombrie 2019 19:37

1 comentariu

  • postat de gheorghe Luni, 28 Octombrie 2019 09:57 172.103.233.*** Link la comentariu
    0
    0

    Nu este pierdere ceea ce nu ai castigat ci doar ceea ce ai!
    Sint admirator si sustinatory (partial dar majoritar) al lui Trump si inteleg ca nu a castigat dar nici nu a pierdut decat oportunitatea de a face mai multi bani ceea ce nu este o pierder reala.
    Sub orice forma ar f analizata activitatea sa, este presedintele american cu cele mai mari realizari din istoria SUA, in doar trei ani de la alegere comparativ cu oricare altul in [chiar] 8 - opt - ani de mandat!!!

    Raportează

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro