Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Poliţia din SUA a încercat să disperseze protestatarii pe măsură ce conflictele cu aceștia au escaladat, după moartea lui George Floyd, scrie USA Today. O reţea ce cuprinde mai multe publicaţii din SUA relatează povestea a zeci de jurnalişti care au fost atacaţi de forţele de ordine, în ciuda faptului că mulţi dintre aceştia s-au legitimat.

„Atacurile asupra jurnaliştilor şi echipelor de firmare arată o lipsă profundă de respect asupra categoriilor profesionale care încearcă să îşi facă meseria şi să documente un eveniment crucial. Aceste exerciţii de intimidare sunt de neacceptat”, a spus Carlos Martines de la Serna, directorul Comiterului de Protecţie a Jurnaliştilor.

Duminica trecută, poliţia din Des Moines a arestat-o pe Andrea Sahouri, reporter la Des Moines Register, parte a reţelei USA Today, pentru că nu a reuşit să se dea la o parte atunci când forţele de ordine încercau să elibereze zona.

Sâmbătă noaptea, Brenden Hunter, un alt reporter, de la Detroit free Press, a ajuns la urgenţe, după ce a inhalat gaz lacrimogen.

Fotograful freelancer Linda Tirado, a scris pe Tweeter sâmbătă dimineaţa că a fost lovită cu un glonţ de cauciuc în ochiul stâng, în Minneapolis, şi a mers la spital pentru o intervenţie de urgenţă. Într-un update ce a urmat după câteva ore, aceasta a scris că nu-şi va mai recupera vederea cu ochiul stâng, dar va continua să practice meseria.

Citit 488 ori Ultima modificare Luni, 01 Iunie 2020 08:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.