Medicii ruși refuză transferul lui Aleksei Navalnîi în străinătate

Medicii ruși refuză transferul lui Aleksei Navalnîi în străinătate
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Un avion medical a plecat vineri dimineața din Germania către orașul Omsk din Siberia pentru a-l aduce la Berlin pentru tratament pe opozantul rus Aleksei Navalnîi, care se află în comă, după ce există suspiciuni că ar fi fost otrăvit. Însă medicul-șef al spitalului unde este internat refuză transferul, pe motiv că pacientul este într-o stare mult prea precară pentru a putea fi transportabil, informează BBC.

„Medicul-şef a anunţat că Navalnîi nu este transportabil. Starea lui este instabilă”, a anunţat pe Twitter purtătoarea de cuvânt a lui Aleksei Navalnîi, Kira Iarmîş. Ea spune că ar fi „fatal ca el să fie lăsat în spitalul neechipat din Omsk, cu un diagnostic încă nestabilit”. Potrivit Kirei Iarmîş, doar decizia apropiaţilor lui Navalnîi nu este suficientă pentru a demara transferul lui în străinătate, dacă medicii refuză.

Leonid Volkov, mâna dreaptă a lui Navalnîi, acuză la rândul lui medicii că tergiversează transferul pentru ca „toxinele să iasă şi să nu mai fie detectate în corp. Nu există nici diagnostic, nici analiză. Viaţa lui Aleksei este în mare pericol”, a scris Volkov. „Este în mod clar mai sigur la bordul unui avion modern decât la spitalul din Omsk, transferaţi-l cât mai repede posibil”, a cerut Volkov într-un mesaj pe Twitter.

În avionul medical trimis să-l aducă la Berlin sunt specialiști și echipament adecvat, a declarat președintele fundației Cinema pentru Pace, care se ocupă de transport. „Suntem în contact cu autoritățile și sperăm că vor fi date toate autorizațiile pentru transport”, a declarat el, joi seara. Potrivit Reuters, care cita date de monitorizare a traficului aerian, avionul aterizase deja în Rusia.

Aleksei Navalnîi, unul dintre cei mai vehemenţi critici ai Kremlinului, se deplasa de la Tomsk la Moscova cu avionul, când i s-a făcut rău. Avionul a trebuit să aterizeze de urgenţă la Omsk, în vestul Siberiei. Opozantul a fost internat la spital, plasat la reanimare şi conectat la un aparat de ventilare pulmonară. Aliaţii lui s-au declarat convinşi că el a fost victima unei „otrăviri intenţionate”. Franţa şi Germania s-au oferit joi să acorde „tot ajutorul medical”.

Aleksei Navalnîi, ale cărui articole ce denunţă corupţia în rândul elitelor ruse sunt intens distribuite pe reţelele sociale, a mai fost în trecut victima unor atacuri. Organizaţia şi susţinătorii săi fac în mod regulat obiectul unor presiuni şi proceduri în justiţie.

Citit 748 ori Ultima modificare Vineri, 21 August 2020 18:38

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.