Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Italienii au început de dumincă, 20 septembrie, să voteze în cadrul unui referendum ce se va desfăşura şi luni, 21 septembrie, odată cu alegerile din şapte regiuni, asupra unei revizuiri a Constituţiei pentru reducerea numărului de parlamentari de la 945 la 600, informează agenţiile internaţionale de presă.

Dacă amendamentul constituţional va fi aprobat prin vot, Camera Deputaţilor de la Roma va avea începând din următoarea legislatură 400 de membri, faţă de 600 în prezent, în timp ce Senatul va avea 200, faţă de 315 la ora actuală, relatează joi agenţia EFE.
Referendumul fusese programat iniţial pentru luna martie, dar a fost amânat din cauza pandemiei. Odată cu acesta se vor desfăşura şi alegerile regionale în provinciile Liguria, Valle d'Aosta, Veneto, Marcas, Toscana, Campania şi Apulia.
Circa 51 de milioane de italieni cu drept de vot pot veni la urne în cele două zile ale referendumului, care va fi a şasea consultare constituţională din istoria Republicii Italiene.
Legea de revizuire a Constituţiei a fost deja aprobată anul trecut de parlamentul italian cu două treimi din voturi, astfel că nu ar mai fi fost nevoie de convocarea unui referendum, cu excepţia cazului în care acesta ar fi fost cerut de o parte a legislativului, o solicitare privind amânarea implementării reformei venind în decembrie 2019 din partea unui grup de 71 de parlamentari.
În favoarea acestei reforme a pledat în mod special formaţiunea de guvernământ Mişcarea Cinci Stele (M5S), menţionând necesitatea reducerii costurilor şi a eficientizării instituţiilor, în contextul în care în prezent ''Italia are un parlamentar la fiecare 63.000 de locuitori, proporţia cea mai ridicată în Europa''.
În schimb, cei care se opun reducerii numărului de parlamentari susţin că economiile nu vor fi atât de mari cât declară M5S şi cred că va fi afectată reprezentativitatea legislativului.
Totuşi, pe lângă M5S, reforma este de asemenea susţinută de Partidul Democrat (PD - de centru-stânga) şi de partidul de stânga Liberi şi Egali, formaţiuni din coaliţia guvernamentală, dar şi de formaţiunea ultranaţionalistă Fraţii Italiei şi Liga de extremă dreapta a lui Matteo Salvini.
Al patrulea partid membru al coaliţiei de guvernare, Italia Viva, condus de fostul premier Matteo Renzi, a transmis alegătorilor săi să voteze conform propriei opţiuni, dar a calificat reforma propusă drept ''inutilă”
Şi fostul premier Silvio Berlusconi, liderul partidului conservator Forza Italia, şi-a îndemnat electoratul să voteze cum îi dictează conştiinţa, opinia sa fiind că reforma propusă ''limitează reprezentativitatea şi reduce democraţia''.
''Această reformă este prost făcută, doar taie mandate în mod demagogic: vor fi părţi întregi ale ţării care nu vor avea reprezentativitate teritorială'', a declarat Antonio Tajani, fostul preşedinte al Parlamentului European şi în prezent membru în Forza Italia.
Dacă opţiunea ''Da'' iese câştigătoare, partidele vor trebui să discute dacă schimbă legea electorală sau dacă o vor menţine şi vor reduce în schimb numărul circumscripţiilor electorale.

Citit 477 ori Ultima modificare Duminică, 20 Septembrie 2020 20:04

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro