Ce câștigă și ce pierde Marea Britanie după Brexit

Ce câștigă și ce pierde Marea Britanie după Brexit
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Acordul post-Brexit conferă Marii Britanii control total asupra suveranităţii, dar companiile britanice vor întâmpina bariere pe piaţa Uniunii Europene, iar, la nivelul cooperării judiciare, Londra pierde accesul automat la bazele de date europene, arată o analiză a agenţiei Bloomberg, citată de Mediafax.

„Acordul post-Brexit semnat de premierul britanic, Boris Johnson, este unic prin faptul că va introduce posibilitatea unor obstacole suplimentare pentru companii, prin comparaţie cu perioada în care Marea Britanie era membră a Uniunii Europene. Dar acesta este preţul revendicării suveranităţii. Deşi Londra poate pretinde că a preluat din nou controlul asupra zonelor teritoriale de pescuit şi a pus capăt rolului Curţii Europene de Justiţie, companiile şi consumatorii vor întâmpina bariere suplimentare la nivel comercial după 31 decembrie”, notează agenţia Bloomberg, prezentând principalele puncte ale acordului.

Acordul asigură că cele mai multe produse comercializate între UE şi Marea Britanie nu vor fi vizate de taxe vamale sau cote. Totuşi, exportatorii britanici vor întâmpina o serie de obstacole în materie de reglementare, care vor face mai costisitoare şi mai dificile afacerile în Europa. Firmele britanice vor trebui să certifice originea exporturilor pentru a se califica accesului fără taxe în spaţiul UE. Vor fi limite privind ponderea produselor care pot fi fabricate din materie primă ori piese din străinătate, pentru a evitarea taxelor vamale. Autovehiculele vor fi vizate de restricţii speciale: maşinile cu motoare pe benzină ori diesel vor trebui fabricate cu piese locale în proporţie de cel puţin 55%, pentru evitarea taxelor.

Acordul nu le oferă multă claritate companiilor financiare. Nu există nicio decizie asupra echivalenţei, care ar permite firmelor britanice din districtul financiar al Londrei (City of London) să ofere servicii financiare pe piaţa UE. Acordul conferă doar prevederi-standard asupra serviciilor financiare, fără garanţii privind accesul pe piaţa comunitară. Londra şi Bruxellesul speră să ajungă până în martie la un acord privind monitorizarea activităţilor financiare.

Standardele egale au fost printre cele mai dificile elemente în negocieri. Ambele părţi au convenit să susţină standardele ecologice, sociale, în domeniul muncii şi transparenţei fiscale, pentru a evita competiţia neloială.

Disputele referitoare la aplicarea Acordului vor fi negociate de UE şi Marea Britanie fără niciun rol al instanţelor europene.

Pescuitul a fost unul dintre cele mai disputate domenii; disputele privind accesul în zonele britanice de pescuit a ajuns să simbolizeze dorinţa ţării de retragere din UE. Ambarcaţiunile britanice vor prelua 25% din actualele cote UE în apele britanice, în valoare de 146 de milioane de lire sterline (198 de milioane de dolari), în cinci ani. Iniţial, Marea Britanie ceruse o cotă suplimentară de 80%, rezultatul fiind un compromis semnificativ. După o perioadă de tranziție de 5 ani și jumătate, Marea Britanie va avea control total asupra zonelor britanice de pescuit, dar UE va putea impune taxe pe produsele din peşte, dacă Londra restricţionează accesul.

Retragerea Marii Britanii din UE ar fi condus oricum, indiferent dacă ar exista sau nu un acord, la birocraţie vamală, după 1 ianuarie 2021. Acordul prevede standarde internaţionale în domeniul vamal.

UE nu a acordat recunoaştere automată produselor britanice din domeniul aerian. Recunoaşterea va depinde de modificări minore, până când UE va obţine "încredere" asupra capacităţilor britanice în materie de certificare. În domeniul transportului rutier de mărfuri, ambele părţi asumă angajamentul implementării unui "sistem bun şi eficient de gestionare a aranjamentelor vamale şi privind vizele" la frontiera comună şi de "facilitare în mod adecvat a intrării" şoferilor de camioane.

Acordul conţine o soluţie temporară pentru a permite schimburile de date între UE şi Marea Britanie până când Bruxellesul va adopta o decizie.

Marea Britanie nu va avea acces pe piaţa energetică europeană, dar ar urma să fie stabilite noi acorduri până în aprilie 2022. Acordul post-Brexit va fi suspendat dacă una dintre părţi încalcă angajamentele asumate prin Tratatul climatic de la Paris, semnat în 2015.

Nu va mai fi o recunoaştere automată a calificărilor profesionale. "Medicii, asistenţii medicali, stomatologii, farmaciştii, medicii veterinari, inginerii şi arhitecţii trebuie să aplice pentru recunoaşterea calificărilor profesionale în statul în care vor să profeseze", conform Acordului. Aceasta reprezintă o pierdere pentru Marea Britanie, care ar fi vrut recunoaşterea totală, pentru evitarea obstacolelor.

Nu vor fi necesare permise pentru deplasările scurte (cel mult 90 de zile) în interes de afaceri.

Nu vor fi prevederi constrângătoare în materie de fiscalitate. Ambele părţi vor susţine standardele globale în materie de transparenţă fiscală.

Comerţul cu produse agricole nu va fi vizat de taxe vamale sau cote. Dar lipsa unui acord de echivalare asupra reglementărilor fito-sanitare va genera obstacole la frontiere. Produsele agricole britanice vor trebui să aibă certificate speciale şi vor fi supuse controalelor fito-sanitare la vamă.

Acordul permite cooperarea între Marea Britanie şi UE, în special în investigaţiile privind combaterea terorismului şi a infracţionalităţii grave. Vor putea fi transmise datele ADN, amprentele şi informaţiile pasagerilor. Va exista cooperare între autorităţi, dar Marea Britanie pierde accesul la agenţiile Europol şi Eurojust. Marea Britanie anunţă că va exista cooperare asupra extrădărilor similară cu cea pe care UE o are cu Norvegia şi Islanda, "dar cu garanţii suplimentare pentru persoane dincolo de cele prevăzute în Mandatul European de Arestare".

Citit 878 ori Ultima modificare Duminică, 27 Decembrie 2020 17:07

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.