Proteste violente la Barcelona

Proteste violente la Barcelona
Manifestații după arestarea rapperului Pablo Hasel
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

O furgonetă a poliţiei incendiată, pubele în flăcări, magazine jefuite: la unsprezece zile după arestarea în Spania a rapperului Pablo Hasel, manifestaţiile nu au slăbit în intensitate la Barcelona şi o nouă demonstraţie a degenerat sâmbătă în ciocniri cu poliţia, comentează AFP citată de Agerpres.

Manifestaţia, al cărei slogan a fost "Lluitar, crear poder popular" (Luptă, creează puterea populară - în limba catalană), s-a ţinut mai ales în sprijinul rapperului condamnat şi închis pentru mesaje pe Twitter atacând monarhia şi forţele de ordine, dar în general a avut şi alte revendicări sociale. Mai multe sute de participanţi au defilat în spatele unui banner mare anunţând "Până vor cădea. Nimic de pierdut. Totul de câştigat", potrivit unui corespondent al agenţiei France Presse.

"Cazul lui Pablo arată că trăim într-un stat fascist, că trebuie să luptăm şi că aceasta reprezintă o încălcare a drepturilor fundamentale", a declarat Adria, un muzician de 26 de ani, care a venit să demonstreze şi a refuzat să-şi dea numele de familie. "Cine sunt eu pentru a judeca ce pune el în cuvintele sale. Dar să-l condamni pentru asta mi se pare un atac la adresa libertăţii de exprimare", a afirmat Barbar Salazar, un medic de 36 de ani.

Mitingul a degenerat la lăsarea serii, ducând la acte de vandalism şi jafuri ale unor sucursale bancare, dintre care una a fost incendiată. Vitrine sparte, faţade murdărite cu vopsea şi cocktailuri Molotov, dintre care unul a incendiat o furgonetă a poliţiei, mai mulţi "revoltaţi cu glugă" au atacat "magazine, dar în special bănci", potrivit mai multor mesaje pe Twitter ale poliţiei catalane, care a confirmat că unul dintre autovehiculele sale a ars, la fel ca multe pubele sau containere.

Cel puţin zece persoane au fost arestate în timpul ciocnirilor, a declarat poliţia catalană, dintre care una este "implicată în incendierea furgonetei". Premierul spaniol, Pedro Sanchez, a apreciat într-un tweet ca "inacceptabile actele de vandalism şi violenţă care au zguduit Barcelona noaptea aceasta", oferind poliţiei tot "sprijinul" său.

De la mijlocul lunii februarie, peste 110 protestatari au fost arestaţi în această regiune din nord-estul Spaniei, potrivit poliţiei. Pablo Hasel, în vârstă de 32 de ani, a fost condamnat la 9 luni de închisoare pentru apologia terorismului, pentru că într-un mesaj pe Twitter l-a numit 'mafiot' pe fostul rege Juan Carlos, a făcut elogiul unor persoane implicate în atacuri şi a acuzat poliţia că a torturat şi ucis migranţi şi manifestanţi.

Arestarea sa, la 16 februarie, în circumstanţe destul de spectaculoase, la Universitatea din Lleida, unde se baricadase împreună cu simpatizanţi ai săi, a condus la proteste marcate de incidente în alte câteva oraşe din Spania, cum ar fi Madrid, Valencia şi Granada.

Citit 577 ori Ultima modificare Luni, 01 Martie 2021 01:35

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.