Capitoliul, noi ameninţări de securitate

Capitoliul, noi ameninţări de securitate
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Liderii Camerei Reprezentanţilor a SUA i-au sfătuit pe congresmeni să nu se prezinte la sesiune, după ce poliţia Capitoliului a declarat că are informaţii despre o ''posibilă intenţie a unei miliţii'' de a ataca această instituţie, luată cu asalt la 6 ianuarie de susţinători ai fostului preşedinte Donald Trump, relatează dpa şi Reuters.

Pare în schimb improbabil ca Senatul, care lucrează la pachetul de măsuri vizând redresarea economiei după criza coronavirusului, să-şi anuleze sesiunea.

Poliţia Capitoliului a indicat că va întări măsurile de securitate, deja sporite după violenţele din 6 ianuarie, soldate cu moartea a cinci persoane şi numeroşi răniţi.

Marţi seară, Poliţia Capitoliului anunţase că a fost atenţionată cu privire la ''informaţii preocupante pentru 4 martie'', după ce luni responsabilul serviciilor însărcinate cu protocolul şi securitatea Congresului, Timothy Blodgett, le-a trimis parlamentarilor un mesaj prin care îi informează că lucrează în strânsă cooperare cu poliţia în privinţa informaţiilor ''legate de 4 martie şi de posibilele manifestaţii din jurul a ceea ce unii numesc ''adevărata zi a învestiturii''.

Mesajul nu identifică un grup anume legat de această ameninţare, dar membri ai mişcării conspiraţioniste QAnon pretind că joi, 4 martie, este data când Donald Trump va fi învestit pentru al doilea mandat de preşedinte al SUA. Până în anul 1933, preşedinţii americani erau învestiţi pe 4 martie, nu pe 20 ianuarie, cum se procedează în prezent.

Citit 615 ori Ultima modificare Joi, 04 Martie 2021 22:52

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.