Acord politic privind inteligența artificială

Acord politic privind inteligența artificială
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Statele membre ale Uniunii Europene au susţinut marţi acordul politic din decembrie anul trecut privind reglementarea inteligenţei artificiale (AI), iar noua legislaţie va intra în vigoare luna viitoare, transmite Reuters.

Agenţia apreciază că Legea AI din Europa este mai cuprinzătoare decât s-a obţinut în Statele Unite printr-o abordare bazată pe conformarea voluntară. În acelaşi timp, pentru China principalul obiectiv în acest domeniu este menţinerea stabilităţii sociale şi a controlului statului.

Votul statelor europene a avut loc la două luni după ce europarlamentarii aprobaseră cu amendamente importante proiectul de lege redactat de Comisia Europeană în 2021.

Îngrijorarea faţă de contribuţia inteligenţei artificiale la dezinformare, ştirile false şi materiale protejate de drepturile de autor s-au intensificat în ultimele luni în întreaga lume, odată cu popularitatea sistemelor AI generative, cum ar fi ChatGPT creat de OpenAI, sprijinit de Microsoft, şi chatbot-ul (robot de dialog) Gemini al Google.

Ministrul belgian pentru Digitalizare, Mathieu Michel, a afirmat într-un comunicat că "această lege de referinţă, prima din lume în genul său, răspunde unei probleme tehnologice globale care creează în acelaşi timp ocazii pentru societăţile şi economiile noastre".

"Prin Legea AI, Europa pune accentul pe importanţa încrederii, transparenţei şi responsabilităţii în abordarea noilor tehnologii, asigurând în acelaşi timp posibilitatea ca această tehnologie în evoluţie rapidă să prospere şi să impulsioneze inovaţia europeană", a adăugat el.

Citit 219 ori Ultima modificare Marți, 21 Mai 2024 17:26

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro