Viața în exil la Moscova a fostului dictator sirian Bashar al-Assad

Viața în exil la Moscova a fostului dictator sirian Bashar al-Assad
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

După ce a renunţat la putere pentru un exil de lux la Moscova, fostul preşedinte sirian Bashar al-Assad, oftalmolog format cândva la Londra, şi-ar fi reluat studiile medicale.

Liderul ultimului regim baas din Orientul Mijlociu învață limba rusă și stă acum în sala de clasă, perfecţionându-şi cunoștințele de oftalmologie, potrivit unei surse bine informate, citate de The Guardian și preluate de News.ro. Soţia sa, Asma, care era bolnavă de leucemie, şi-ar fi revenit după o terapie experimentală făcută la Moscova, sub supravegherea FSB.

Însă Kremlinul ţine familia Assad într-o oarecare izolare. Familia celui care cândva conducea Siria cu mână de fier locuieşte probabil în prestigioasa Rubliovka, o comunitate închisă a elitei Moscovei. Acolo, ei ar putea să se întâlnească cu persoane precum fostul preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici, fugit de la Kiev în 2014 şi care se crede că locuieşte în zonă.

Familia Assad nu duce lipsă de bani. După ce a fost izolată de o mare parte a sistemului financiar mondial prin sancţiunile occidentale din 2011, în urma represiunii sângeroase a lui Assad împotriva protestatarilor, familia şi-a plasat o mare parte din averea sa la Moscova, unde autorităţile de reglementare occidentale nu puteau să o atingă.

În ciuda locuinţei confortabile, familia este izolată de cercurile elitelor siriene şi ruseşti de care se bucura odinioară. O sursă apropiată Kremlinului a declarat, de asemenea, că Assad este în mare măsură „irelevant” pentru Putin. „Putin are puţină răbdare cu liderii care îşi pierd puterea, iar Assad nu mai este considerat o figură influentă sau chiar un oaspete interesant pe care să-l invite la cină”.

Citit 464 ori Ultima modificare Luni, 15 Decembrie 2025 18:09

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro