Statele Unite retrag o parte din personal din bazele-cheie pe care le are în regiune, ca măsură de precauţie, având în vedere tensiunile regionale crescute, a declarat, miercuri, pentru Reuters un oficial american, sub condiţia anonimatului, scrie News.ro.
Dezvăluirea vine după declaraţiile unui oficial iranian de rang înalt, care a declarat miercuri pentru Reuters că Teheranul a avertizat ţările vecine care găzduiesc trupe americane că va lovi bazele americane dacă Washingtonul va lansa un atac.
Şi înaintea atacurilor SUA asupra Iranului din iunie anul trecut, în timpul războiului de 12 zile, o parte din personalul militar a fost mutat din bazele americane din Orientul Mijlociu.
La rândul său, CNN, care citează un oficial american, spune că unii membri ai personalului bazei aeriene Al Udeid din Qatar, cea mai mare bază militară americană din Orientul Mijlociu, să o părăsească până miercuri seara, ca o „măsură de precauţie”, având în vedere tensiunile actuale din regiune.

