Mai multe țări europene au trimis joi un număr mic de militari în Groenlanda, în timp ce Danemarca și aliații săi pregătesc exerciții militare menite să îl asigure pe președintele american Donald Trump de securitatea insulei, potrivit Reuters, preluată de HotNews.
Întâlnirea de miercuri a oficialilor din SUA, Danemarca și Groenlanda s-a încheiat fără o soluție rapidă în privința disputei legate de insulă. „Ambiția americană de a prelua Groenlanda este intactă”, a declarat premierul danez Mette Frederiksen, joi, pentru Reuters, reliefând un „dezacord fundamental”. „Acest lucru este, desigur, serios și, prin urmare, ne continuăm eforturile pentru a preveni transformarea acestui scenariu în realitate”, a adăugat ea.
Înaintea întrevederii de miercuri de la Washington, Groenlanda și Danemarca au anunțat că au început să își sporească prezența militară pe insulă și în zona ei, în cooperare cu aliații din NATO. Germania, Franța, Suedia, Norvegia și Țările de Jos au anunțat că trimit personal militar pentru a începe pregătirile pentru exerciții militare mai ample care vor avea loc anul acesta.
„Forțele armate daneze, alături de o serie de parteneri europeni și din zona arctică, vor explora în următoarele săptămâni modul în care pot fi implementate în practică o prezență sporită și o activitate de exerciții”, a declarat Ministerul danez al apărării într-un comunicat. Ministrul danez al afacerilor externe, Lars Lokke Rasmussen, a spus miercuri că în Groenlanda, insulă cu o populație de aproximativ 57.000 de locuitori, sunt staționați în jur de 200 de militari americani.
Dimensiunea efectivelor europene încă nu a fost dezvăluită publicului, însă desfășurările inițiale par mici.
Forțele armate germane au decis să trimită o echipă de recunoaștere alcătuită din 13 militari, mai întâi la Copenhaga, pentru a pleca apoi în Groenlanda alături de personal danez. Un avion al forțelor aeriene daneze a ajuns miercuri seară pe aeroportul din Nuuk. Suedia a decis să trimită trei ofițeri, iar Norvegia, doi. Parisul trimite aproximativ 15 specialiști din domeniul montan. „O primă echipă de personal militar francez este deja la sol și va fi consolidată în zilele următoare cu mijloace terestre, aeriene și navale”, a declarat președintele Emmanuel Macron.
Un ofițer britanic urma să se alăture echipei de recunoaștere. Autoritățile din Țările de Jos au anunțat că vor trimite un ofițer de marină. Polonia a precizat că nu va trimite soldați.

