Eveniment la o companie norvegiană de top. 18 iulie: Optimar vă aşteaptă la Ziua Porţilor Deschise

Eveniment la o companie norvegiană de top. 18 iulie: Optimar vă aşteaptă la Ziua Porţilor Deschise
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Pe 18 iulie, una din revelaţiile mediului local de business, grupul norvegian Optimar AS, îşi deschide larg porţile sediului din Galaţi în faţa tuturor celor interesaţi să vadă cum se lucrează într-unul din cele mai avansate segmente ale industriei piscicole.

Aşadar, miercuri, 18 iulie, între orele 10,00 şi 15,00, notaţi-vă neapărat în agendă şi participarea la evenimentul de la sediul Optimar, situat pe Drumul de Centură nr.3, lângă staţia de carburant Bulrom. Vă veţi bucura de o prezentare a companiei făcută la modul cel mai profesionist de către managerul general Ciprian Corneliu Pîsu, veţi vizita atelierul de producţie panouri electrice, vă veţi întâlni şi veţi discuta cu inginerii proiectanţi – oamenii din faţa desktopurilor pe care totul este posibil şi, unul dintre cele mai importante aspecte, veţi putea afla oportunităţile de angajare în cadrul unei afaceri care continuă să crească de la an la an. Noi vă putem spune că se dorește mărirea echipei de ingineri mecanici, dar sunt vacante și posturi în zona de producție: electricieni, sudori.

Specializat în producerea echipamentelor pentru industrializarea manipulării şi prelucrării peştelui, grupul norvegian Optimar are acum două filiale în această regiune a ţării (mai întâi, cea din Galaţi, deschisă în iunie 2017 apoi, din februarie anul acesta, şi filiala din Brăila), un pas îndrăzneţ concretizat prin investiţii totale de aproape un milion de euro şi prin oferirea a zeci de locuri de muncă. Cele două unităţi sunt complementare şi au acelaşi management în cadrul Optimar Fish Handling SRL, iar împreună reprezintă nucleul pentru dezvoltarea unor noi investiţii în capacităţile de producţie. „Nimic nu este prea mare şi nici prea mic pentru noi”, ne spunea recent CEO-ul companiei Optimar, Håvard Sætre, autodeclarat un „fan” al zonei noastre: „Aici aveţi o universitate foarte bună şi un mare producător de oţel. Căutăm forţă de muncă stabilă şi, cum această regiune Tulcea – Brăila – Galaţi îmi este foarte familiară, vreau ca firma să crească aici”. Remarcabil că există străini care continuă să creadă în potenţialul zonei, în condiţiile în care mulţi dintre noi am rupe uşile oricând ca să găsim afară un job mai bine plătit.

Prin inovaţiile sale, Optimar AS este lider mondial în furnizarea sistemelor de manipulare a peştelui şi a echipamentelor de procesare adaptate pentru nave, fabrici terestre şi ferme piscicole. Grupul norvegian are o cifră de afaceri de peste 100 de milioane de euro si peste 400 de angajaţi în patru ţări ale lumii – Norvegia (în inima clusterului maritim de lângă Ålesund), Statele Unite (Seattle), Spania (Vigo) şi în România (în Galaţi, pe Drumul de Centură nr.3, şi în Brăila, pe Şoseaua Râmnicu Sărat nr. 86).

Compania livrează linii complete de procesare, congelare şi ambalare precum şi echipamente de sine stătătoare folosind tehnologii automatizate şi robotizate.  Iată de ce, pe 18 iulie, întâlnirea cu inginerii proiectanţi de la Optimar v-ar putea dezvălui lucruri pe care poate nu le-aţi mai văzut până acum.

Informații suplimentare despre acest eveniment puteți obține apelând la numărul de telefon (+40) 799 107 959 sau email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

(P)

 

Citit 10524 ori Ultima modificare Luni, 02 Ianuarie 2023 10:50