”Un vis nu devine realitate prin magie. Este nevoie de transpiraţie, determinare şi muncă grea.”
Determinat și stăruitor. Aşa păşeşte pe porţile Şantierului Naval din Galaţi tânărul de 20 de ani, Broască Emanuel. Timid, dar încrezător în forţele proprii, Emanuel este unul dintre tinerii navalişti gălăţeni care duce cu mândrie mai departe renumele şantierului şi care, în ciuda tinereții sale, îmbogăţeşte istoria acestuia.
„Am obținut la terminarea liceului tehnologic din Tecuci calificarea de electrician- electrotehnist, iar la sugestia unui prieten am decis să mă alătur companiei Damen. Am depus CV-ul și apoi am devenit elev în cadrul Centrului de Formare Profesională. Acolo, sub îndrumarea maistrului Daniel Rarinca şi a Luminiţei Gherghe– şefa centrului, am învăţat şi am deprins abilitățile necesare pentru a face faţă volumului de muncă şi cerinţelor. Totul era nou pentru mine, niciodată nu am mai făcut parte dintr-un colectiv format din atâţia oameni. Am ales Şantierul Naval pentru că, în comparaţie cu alte companii, aici am putut învăţa meserie fără să mi se ceară experienţă, ca în cazul altor întreprinderi. Cei care comentează fie nu au învăţat, fie au învăţat dar nu s-au ridicat la cerinţele şantierului, pentru că aici se cere calitate mai presus de orice.”
La finele celor 3 luni de formare în meseria pe care urma să o practice, Emanuel obţinea a doua cea mai mare medie pe clasă, iar la sugestia maistrului primeşte şansa de a participa la unul dintre cele mai importante concursuri internaţionale - Competiţia Internaţională de Sudare Arc Cup 2018.
„Am fost foarte bucuros pentru că aveam posibilitatea de a demonstra ce ştiu. În prima zi am vizitat locul în care urma să se desfăşoare concursul, ne-am acomodat cu echipamentul, care era nou pentru noi. Marea surpriză a fost când am câştigat locul 1 MMA/111. A fost şansa mea de a da tot ce e mai bun din mine. Sunt conştient că şantierul reprezintă rampa mea de lansare şi-i datorez reuşita mea, șantierului și profesorilor lui. La concurs am fost o echipă unită, puternică, iar profesionalismul şi dorinţa de a câştiga ne-au condus la victorie: am obţinut cupa de aur. La întoarcerea în ţară am fost de asemenea răsplătiţi. Conducerea şantierului ne-a oferit primă, ne-a mărit semnificativ salariul şi, nu în ultimul rând, am fost avansat.”
„Chiar dacă sunt destul de tânăr, pot spune că realizările mele sunt mai mari decât ale unor persoane cu vechime în şantier. Îmi permit să dau un sfat celor care vor să se realizeze și nu mă refer la aspectul financiar: veniţi la şantier, indiferent de meseria pe care vreţi să o practicaţi. Aici puteţi învăţa, iar compania nu numai că este renumită, dar este şi o companie serioasă care se ţine de promisiunile făcute şi care respectă angajatul indiferent de vârstă, sex, etnie sau alte criterii.”
Acum Emanuel este cunoscut, iar şansele lui de reuşită sunt mult mai mari, dar ne mărturiseşte că nu i-ar plăcea să lucreze în alt şantier din ţară sau de oriunde, pentru că nu ar vrea să stea departe de familie.
(P)
