Evaluaţi acest articol
(9 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Mircea Presură a început ca lăcătuș în 1984 și este renumit datorită calmului și răbdării de care dă dovadă. Privește în fiecare zi lumea „dintre nori”, de pe „doamna venerabilă a șantierului”, macaraua Metalna de 320 tone.

”Inițial am fost angajat ca lăcătuș și am făcut această meserie șapte ani. În 1991, datorită valului de pensionări, implicit reducerea numărului de macaragii și pentru că era nevoie de oameni cu această meserie, am făcut un curs de macaragii, am avansat, iar de atunci aceasta este funcția pe care o ocup. În 1997 am obținut categoria maximă pentru a putea lucra pe macaraua cea mai mare.

”M-am angajat la 16 ani, direct de pe băncile școlii. Și azi îmi aduc aminte: era perioada comunismului și abia terminasem 10 clase la școala din Suceveni, din localitatea mea natală. Școala din comună avea contract cu Șantierul Naval și am venit la Galați ca elev în formare. Am început la Secția 1A, unde am prins ultimul mineralier de 55,000 tdw, după care a urmat seria de petroliere de 35,000 tdw. La început mi-a fost greu, am prins vremea comunismului, condiţiile nu erau ca cele de astăzi, stăteam singuri și ne-a fost greu, dar am răzbătut. Prima impresie a fost covârșitoare: am intrat în șantier și am fost profund uimit de mărimea lui, de oameni, de navele imense și, mai ales, nu aveam nici cea mai mică idee de ceea ce se întâmpla aici, mă uitam doar la macarale și le admiram cât sunt de mari. Atunci nu mi-am imaginat că voi ajunge să lucrez pe ele. Situația de atunci, plecarea de acasă de mic copil m-a îmbărbătat și m-a făcut mai responsabil. ”

”În 2008, am plecat la şantierul din Rotterdam, pentru patru ani, unde am făcut aceleași meserii. A fost o mică ruptură de șantierul din Galați, determinată de nevoile financiare. Locuiam într-un apartament cu o cameră, cu soția şi copilul și am decis să  facem un credit pentru a ne muta într-un apartament mai mare. Din păcate, rata la bancă era greu de susținut din veniturile familiei. Domnul Dobrea, domnul Bindiu, domnul Ţuţuianu știind de situația mea, m-au sfătuit să plec, având o perioadă de probă şi acomodare de 5 luni. Munceam și la Galați în aer liber, dar când am ajuns acolo am nimerit într-o hală în care se făceau submarine pentru război.  Era mult zgomot, fumul era greu de suportat, dar m-am acomodat rapid. Lucram, împreună cu alți colegi, la confecționarea unor yahturi şi secţii pentru nave mai mari. Aveam 20 de ani experiență ca macaragiu, așa că m-au încadrat pe această funcţie. La sfârşit nu mă mai lăsau să plec.”

Mircea ne mărturisește că munca în altă țară nu este o soluție când ai familie și copii, dar că, în ciuda dificultăților datorate distanței dintre cele două țări, experiența din șantierul din Rotterdam a fost una frumoasă. ”Am văzut alt mod de lucru, alt stil, alţi oameni, altă cultură. Încet, încet, am adoptat din stilul lor şi se văd schimbări mari de la momentul privatizării.”

„În 2012 m-am întors acasă, în şantier. Aici, dacă nu eşti bun, nu te mai angajează. Când am revenit în Galaţi, şef de atelier era domnul Chirchiriţă. Nu mă cunoştea personal, însă a primit foarte multe recomandări despre mine de la mai multe persoane, iar în timp am confirmat prin activitatea mea. Ori de câte ori a fost nevoie de mine am fost prezent. A fost greu la început fără această tehnologie pe care o folosim acum, nu aveam telefoane mobile, era greu să comunicăm direct.”

„Îmi iubesc meseria. Orice macaragiu trebuie să fie calm, să aibă vederea bună şi să colaboreze cu oamenii. Eu lucrez cu majoritatea oamenilor din şantier: vin angajații firmelor subcontractoare care nu ştiu procedurile de aici şi trebuie să îi înţeleg, să le explic  şi să-mi fac în acelaşi timp treaba corect, fără greşeală. Riscuri sunt în orice meserie, dar dacă lucrezi cum trebuie, eşti atent şi respecţi normele impuse, totul este bine. Să lucrezi la o asemenea înălţime este foarte frumos. Priveliştea este minunată, mai ales atunci când soarele apune. Acolo sus, în macara, te simţi mai aproape de Dumnezeu. Vezi tot ce se întâmplă sub tine şi ai senzaţia că te afli deasupra unui muşuroi de furnici. Însă şi responsabilităţile sunt la fel de mari. Trebuie să fii foarte atent deoarece jos lucrează sute de oameni, iar macaraua trebuie întreţinută cu grijă. Înăltimea este de 50 de metri, iar lăţimea de 75 de metri. În acest moment este cea mai înaltă macara, cu cel mai mare tonaj - 320 de tone. Însă nimic nu poate echivala sentimentul de satisfacţie pe care îl am în momentul în care livrez piesa și mi se mulţumeşte. În hale se lucrează la remorchere despre care pot spune că, până când se lansează la apă, sunt în „mâna mea”. Sentimentul de mândrie începe să crească încă de la prima secţie care se pune în doc, când vezi că nava creşte şi apoi când ajunge la final şi știi că ai contribuit chiar tu la realizarea ei.”

 „Nu aş schimba nimic din viaţa mea. Dacă aş avea posibilitatea aş mai trăi odată tot ce mi s-a întâmplat până acum. Consider că sunt un om realizat, atât profesional cât şi personal. Îmi iubesc în egală măsură familia şi locul de muncă. Ambele au contribuit la dezvoltarea mea.”

(P)

Citit 2666 ori Ultima modificare Luni, 12 Noiembrie 2018 00:32