Evaluaţi acest articol
(9 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

„Iniţial, când am decis să devin marinar navigator, nu ştiam ce presupune. Dragul de meserie l-am deprins pe parcurs şi acum fac ceea ce îmi place. Dacă aş avea o altă viaţă, nu aş schimba nimic.”

Calm, modest, liniştit, perseverent, Tudorel devine impulsiv când simte că are dreptate şi se comite o eroare. „Cineva mi-a spus odată: eu te-am dat afară pe uşă, iar tu ai intrat pe geam.”

Tudorel Iga, unul dintre angajaţii care şi-a petrecut în şantier jumătate din viaţă, ne împărtăşeşte câteva momente din viaţa sa profesională.

„Lucrez de la 20 de ani, iar în Damen am deja 28 de ani de muncă. Îmi place să cred că fac parte din familia Şantierului Naval din Galaţi şi, din 1999,  din grupul Damen. Nu îmi plac persoanele care pornesc de la premisa „Nu se poate!”. Consider că orice situaţie are o rezolvare, oricât de imposibilă ar părea.”

„În prima zi de muncă am crezut că înnebunesc. Terminasem Liceul de Marină din Galaţi şi am fost repartizat la Navrom, unde am lucrat aproape două luni. A urmat perioada în care am făcut armata, la marină, unde am prins revoluţia. După ce s-a terminat agitaţia produsă de acel eveniment important, ce avea să ne schimbe viaţa tuturor, m-am întors la Navrom, pe o navă ce se afla undeva în docuri la reparaţii, unde efectiv nu făceam nimic. Pentru că sunt o persoană dinamică, am decis să mă angajez în Şantierul Naval din Galaţi. 1 august 1990 a fost prima zi de muncă în SNG, iar a doua zi am prins lansare cală la Secţia 1. Nu pot să uit acel moment: se lansase o barjă tanc pentru Navrom, proaspăt vopsită în negru, se lipeau tălpile pe ea, cu sârme negre pline de vaselină. A fost o muncă cruntă pentru mine, obişnuit cu alt stil. Celor care vin aici şi cred că ştiu marinărie li se schimbă modul de a vedea lucrurile, ceea ce s-a întâmplat şi cu mine. Au fost cazuri în care căpitani cu experienţă au venit pentru a-şi face meseria şi după trei ore au plecat. Aici este altceva, nu avem timp de stat şi de privit, este un volum foarte mare de muncă.”

„Fizic am simţit că nu pot face faţă; oboseşte strungul, darămite omul. Au existat situaţii când am îmbătrânit într-o zi cât pentru 10 ani. Însă am un principiu care îmi dă putere şi pe care îl zic şi băieţilor nou-veniţi. Dacă munceşti 10 minute cu cap, o oră te poţi odihni. Primele 10 minute sunt cele mai importante pentru a lua decizia corectă. La noi în şantier nu facem marinăria predată la şcoală, de pe cărţi, este ceva mai mult. Dacă nu eşti atent şi nu îţi faci treaba, rişti să te accidentezi şi să avariezi acea navă. Manevra navelor noastre este complexă, nu seamănă una cu cealaltă.  Nu toate navele îndeplinesc aceleaşi condiţii. Au fost căpitani care făceau manevre cu nave maritime, iar când au venit aici, au zis că e imposibil ce facem noi, văzând că punem nava centimetru cu centimetru la cheu şi nu o lăsăm aşa cum cade. Aici totul e meticulos făcut.”

Cu toate că nu a avut parte de un colectiv foarte primitor, iar pe parcurs a întâmpinat nenumărate dificultăţi care l-ar fi putut face să renunţe, Tudorel Iga povesteşte cu mândrie despre relaţiile de prietenie ce s-au legat între el şi colegi, precum şi de concediile petrecute împreună.

„Din vechea gardă am rămas doar 10. Cu ani în urmă, oamenii erau reticienţi, ultimul venit le făcea pe toate, mai ales munca cea mai de jos. Acum suntem aproape de aceeaşi vârstă, aceşti ani ne-au unit. Suntem apropiaţi, un nucleu închegat. În colectivul nostru sunt trei băieţi care au venit recent. E dificil, pentru că se simte conflictul între generații, dar, în cele din urmă, ne înţelegem bine. Dacă în 1990 eram în total 60 de marinari, din toate sectoarele, acum suntem doar 13.”

„Nu ştiu de unde a pornit pasiunea mea pentru nave. Clasele a noua şi a zecea le-am făcut la Liceul 3, profil Electrotehnică. În acea perioadă găzduiam un văr care făcea Liceul de Marină. În primă fază mi-a plăcut uniforma şi, din acest motiv, m-am dus să-mi încerc norocul şi am luat  examenul de treaptă din prima. Nu ştiam nici măcar să înot pe atunci. Toate abilităţile le-am deprins pe parcurs.”

Marinăria şi căpitănia presupun multe sacrificii şi asumarea de responsabilităţi. Viaţa l-a supus pe Tudorel la multe încercări, atât profesional, cât şi personal, însă realizările au apărut necontenit.

„Îmi amintesc şi acum că, în 2002, domnul Florin Spătaru a dat dispoziţia ca nicio navă să nu plece în probă fără mine. Am întâmpinat nenumărate dificultăți din cauza condițiilor meteorologice. Marea Neagră este foarte pretențioasă: acum se liniștește, peste două minute se stârnește furtuna. Am ieșit cu remorcherul din Constanța și ne-am îndreptat către brațul Sulina, ne-a prins o furtună groaznică. Era noapte și nu vedeam pe unde mergem, nu era nici luna, nici stele, nava era pur și simplu acoperită de apă, care intrase până în sala mașini. Și nu a fost singura situație de acest gen. Eram cu o altă navă pentru client, despre care ni se spusese când a fost trimisă spre probă că nu era în cele mai bune condiții. Am crezut că vom reuși să facem proba, mergând mai mult pe lângă mal. La Midia însă erau trageri și a trebuit să ocolim zona, ieșind direct în mijlocul mării, implicit al furtunii. Tot echipajul a fost solicitat la maximum, iar clienții italieni, de-a dreptul speriaţi. Când am ajuns în Constanța, coșurile de fum erau fisurate.”

”Profesional, îmi place să spun despre mine că sunt primul căpitan din generația mea de liceu, am obținut acest titlu la 28 de ani. Nu a fost deloc ușor, a fost necesar să depun toate diligențele necesare și să aprofundez studiul. Soției îi spuneam că învățătura este investiție pe termen lung. L-am avut ca mentor pe domnul căpitan Pavel Seviniuc, care a văzut în mine potențialul şi, mai bine de doi ani, a investit în mine. Îmi dădea teme, iar în ziua următoare primeam lucrare. Am plecat de jos, ca marinar, iar după patru ani am dat examen pentru calificarea șef de echipaj. După trei ani am devenit ofițer şi, la doi ani distanță, căpitan fluvial, iar mai apoi, căpitan maritim portuar.”

”Am lucrat și în alte șantiere, dar în timpul vacanţelor. Când eram în concediu, primeam solicitări din Brăila și chiar din Drobeta Turnu Severin, pentru a pleca în probe. Nu am fost niciodată de acord să fiu detașat sau să plec la alt șantier, iar familia a fost singurul motiv. Din punctul meu de vedere, Șantierul Naval Damen din Galați este cel mai bine dotat şantier. Cel mai mult se investește în oameni și în dezvoltarea lor profesională. Consider că șantierul ar trebui mai mult căutat. Este una dintre puținele companii locale care au grijă de oameni, unde înveţi meserie pe parcurs și  oferă siguranță. Când am început să lucrez aici, nu aveam salariul pe care îl primesc cei nou-veniți acum. Mulți dintre colegii care au lucrat aici și au plecat la alt șantier din grupul Damen spun că nu există grad de comparație și că, de cele mai multe ori, ajung să instruiască personalul de acolo.”

(P)

Citit 1956 ori Ultima modificare Marți, 19 Februarie 2019 16:18