Evaluaţi acest articol
(19 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

„Familia nu o alegi, familia o primești în dar.”

„Am venit în şantier deoarece cred în destin şi în coincidenţe. Recrutarea s-a făcut în clădirea şcolii gimnaziale în care a învăţat mama. Pentru că mi-am spus că nimic nu e întâmplător în viaţă şi încurajată fiind de soţul meu, la acea vreme angajat în şantier, am decis să mă duc la interviu. Atunci nu existau mijloace de transport directe până la şantier, a trebuit să merg pe jos până acolo, dar, copleşită de emoţie, nu am mai simţit durerea cauzată de pantofii cu toc înalt pe care îi purtam. Încă de mică îmi plăcea să ies în evidenţă, dar şi să îmi ajut tatăl la reparaţii, în activităţi specifice bărbaţilor. Nu mi-am imaginat că voi ajunge aici, pe această poziţie şi că voi susţine acest interviu prin care vă voi face cunoscută povestea mea.”

Cristina Felea este sufletul petrecerilor, mereu are zâmbetul pe buze şi este dornică să ofere ajutor celor care i-l solicită. Acum ne povesteşte despre evoluţia ei în şantier şi devoalează din secretele departamentului IT .

 „Am absolvit liceul Virgil Madgearu, profil alimentar şi Colegiul Universitar Economic de Informatică și Secretariat, profil Tehnologia Informației, unde am fost colegă cu soţul meu. Am decis atunci să urmăm împreună acelaşi drum şi iată că astăzi sunt unul dintre cei care vine la muncă de drag. Sunt din fire energică şi creativă, nu pot sta foarte mult timp fără o ocupaţie. Am multe hobby-uri, dar cel mai mult îmi place să îmi petrec timpul cu fetiţa mea. Pentru mine, şantierul e locul care îmi dă încredere, mă linişteşte, chiar dacă volumul de muncă este mare. Concediile mi se par lungi şi abia aştept să mă întorc la birou. Secretul este echipa de la IT . Sunt singura fată din echipă, dar atitudinea nu e diferită. Ne înţelegem, ne respectăm şi ne ajutăm, ceea ce contează foarte mult pentru a putea face faţă. Fără colegii mei, probabil că nu aş fi evoluat atât de mult. Ei sunt primii cărora le cer ajutorul şi sfaturi, chiar şi personale. Dacă ar fi să schimb ceva, aş aduce înapoi colegii care au plecat sau care s-au pensionat. Înainte lucram ca programator, tot în şantier. Soţul meu a decis să plece când posturile s-au desfiinţat, eu nu am vrut. Prin specificul meseriei noastre, relaţionăm cu o mare parte din colegi, mai ales cu cei care muncesc la birou. Pentru mine este o plăcere să îi ajut atunci când apar probleme, dar mai ales să le explic cărei cauze se datorează respectiva eroare tehnică. Mă ataşez repede de oameni şi îmi place să empatizez cu ei. Înainte să vin în şantier aveam cu totul altă reprezentare, am crezut că nu mă voi putea adapta, că va fi foarte greu şi nu voi putea face faţă. Ca orice tânăr în vârstă de 26 de ani, eram foarte agitată şi mă necăjeam când greşeam. În timp am învăţat să iau lucrurile ca atare şi să urmez exemplul colegilor cu experienţă.”

„Înainte de a veni în şantier, din 1999 şi până în 2002, am fost operator economist la o bancă, însă nimic nu se compară cu frumuseţea, diversitatea şi complexitatea domeniului pe care îl practic acum. Totodată am învăţat să mă bucur de viaţă şi să-i preţuiesc pe cei din jurul meu. Îmi rămâne doar să mulțumesc părinților mei, fără de care nu aș fi ajuns omul care sunt azi și să mă laud că acum deţin mai multe „funcţii”: sunt mamă, fiică, soţie, soră şi membru al echipei IT  din cadrul uneia dintre cele mai mari companii – Şantierul Naval Damen Galaţi.”

Citit 4124 ori Ultima modificare Marți, 26 Martie 2019 19:02