Anunţul că Premierul Dăncilă l-a propus pe Dan Nica drept comisar european e de natură să bulverseze orice gălăţean. De 23 de ani, este jupânul judeţului şi un veritabil gropar al Galaţiului, fiind principalul vinovat pentru faptul că, în timp ce alţii au progresat, noi am stat pe loc, zona transformându-se într-un veritabil pol al sărăciei din România. Având în vedere problemele de natură penală, lenea colosală din Parlamentul European, dar şi faptul că a trecut ca gâsca prin apă în multiplele dăţi când a fost ministru, e o minune şi că Nica a fost pe un loc eligibil la europarlamentare. Poate partidele de vânătoare cu Dragnea dovedite prin poze găsite în valiza TelDrum să fi fost factorul decisiv. Şi poate, acum, să fie un reflex psihanalizabil al Vioricăi care îl asemuieşte pe mustăciosul de la Galaţi cu proaspăt încarceratul de la Rahova. O fi vreun fetiş ciudat necunoscut publicului larg.
Este adevărat că Galaţiul este unul dintre puţinele judeţe în care PSD a mai câştigat alegerile la europarlamentare. Ceea ce mă face să mă întreb dacă nu cumva, dincolo de dependenţă, obiceiuri, reţele de partid şi cumpărare de voturi, această stare fapt nu este şi rezultatul unui soi de masochism. Pe principiul „ştim că sunt hoţi, ticăloşi şi incompetenţi, dar ne-am obişnuit cu ei şi nouă aşa ne place”.
O astfel de constatare este importantă pentru că fenomenul poate fi atunci extins la nivelul întregii Românii. E oare posibil ca din cauza asta să fi existat atâtea legi care să le ofere privilegii nemeritate călăilor noştri care ne râd în nas după o viaţă de huzureală şi mârlănie, având în buzunare pensii speciale de sute de milioane de lei? De la securişti comunişti, până la parlamentari şi, mai nou, după adoptarea Codului Administrativ, aleşi locali. Mizilicul de 1,2 miliarde de lei din 2018 se va umfla lejer către 4 miliarde anul viitor. Suntem cu Bugetul în pioneze, Teodorovici a tăiat mai bine de un miliard de la Educaţie, cu o lună înainte de începerea anului şcolar, dar ne asigură că sunt bani de prestaţii sociale şi că nu se mai pune problema să impoziteze pensiilor speciale.
Acest blestem al aşezării călăilor pe piedestal ar fi o explicaţie şi asupra conformismului electoral – cum se face că, în zonele cele mai sărace, oamenii îi aleg tocmai pe cei vinovaţi de lipsa lor de oportunităţi. Asta în timp ce, în zonele dezvoltate, alternanţa la guvernare este regula, nu excepţia. După 30 de ani de la ieşirea din comunism, pare că am construit o castă de bogătani, fără merite şi fără coloană vertebrală, pe care am denumit-o elită şi în faţa căreia ne proslăvim. Un fel de stratificare sclavagistă autoimpusă. Ba mai sunt câte, deşi rupţi în fund, folosesc argumentul „e de-al nostru”.
Şi stau şi mă întreb: cum ar putea fi Nica „de-al nostru”, când el e mutat cu totul la Bruxelles şi Monte Carlo, trecând pe la Galaţi doar atunci când trebuie să-l mai urecheze pe Pucheanu?
Pentru că defetismul îmi provoacă o reacţie încă şi mai viscerală decât banalizarea răului, îmi exprim încă o dată speranţa că 2020 va fi anul schimbării. Că românii, în general, şi gălăţenii, în particular, se vor trezi şi vor începe să demoleze statuile acestea din gips construite de PSD cu atâta migală
P.S. O curiozitate care mă macină de ceva timp: cum se face că, deşi Nica este preşedintele PSD Galaţi, partid care conduce autoritar judeţul de 30 de ani, eu sunt singurul din Opoziţie care îndrăzneşte să se ia la trântă cu el?
Cătălin Cristache, președintele PMP Galați
(P)
