Consiliul Judeţean Galaţi lansează proiectul «Extindere, reabilitare, modernizare și dotare Ambulatoriu Integrat de Specialitate al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei”»

Consiliul Judeţean Galaţi lansează proiectul «Extindere, reabilitare, modernizare și dotare Ambulatoriu Integrat de Specialitate al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei”»
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Galaţi, în calitate de beneficiar, anunță lansarea proiectului «Extindere, reabilitare, modernizare și dotare Ambulatoriu Integrat de Specialitate al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei”», cod SMIS 123668, contractul de finanțare fiind semnat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Regional și cu Agenția pentru Dezvoltare Regională a Regiunii de Dezvoltare Sud-Est, în calitate de Organism Intermediar.

Acest proiect este finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 8 – „Dezvoltarea infrastructurii de sănătate și sociale”, Prioritatea de investiții 8.1 - „Investiții în infrastructurile sanitare și sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel național, regional și local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate și promovând incluziunea socială prin îmbunătățirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunități”, Operațiunea 8.1.A: Ambulatorii.

Obiectivul general al proiectului îl constituie extinderea, reabilitarea, modernizarea și dotarea ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați. Scopul proiectului este îmbunătățirea infrastructurii de sănătate, precum și diversificarea serviciilor medicale de investigație și tratament oferite în cadrul ambulatoriului de specialitate al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați.

Contractul de finanțare a fost semnat în data de 31.07.2019, iar perioada de implementare a proiectului este de 63 luni, respectiv între data de 22.12.2016 și data de 28.02.2022.

Bugetul total al proiectului este de 11.989.269,63 lei, din care asistența financiară nerambursabilă este în valoare de 10.476.433,66 lei și cofinanțarea eligibilă a UAT Județul Galați este în valoare de 213.804,78 lei.

Evenimentul de lansare a proiectului va avea loc în data de 22 august 2019, ora 10:00, în Sala Mare a Consiliului Judeţean Galaţi din strada Eroilor, nr. 7 şi are drept obiectiv informarea comunității locale cu privire la activităţile şi rezultatele preconizate ale proiectului. Astfel, vor fi prezentate informații privind obiectivele proiectului, principalele activităţi ce urmează a fi derulate, detalii privind grupul ţintă, precum şi rezultatele aşteptate. La eveniment vor participa reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Galaţi, ai finanțatorului, precum și ai instituțiilor mass-media locală şi regională.

Pentru informaţii suplimentare, persoana de contact este doamna Costin Roxana, manager proiect, consilier superior la Direcția de Dezvoltare Regională din cadrul Consiliului Județean Galați, telefon: 0236/302572, fax: 0236/410530, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Investim în viitorul tău! Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Regional 2014-2020

www.inforegio.ro | facebook.com/inforegio.ro

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

(P)

Citit 3066 ori Ultima modificare Joi, 22 August 2019 00:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.