Deputatul Marius Mărgărit, în Comisia de control a activității SRI

Deputatul Marius Mărgărit, în Comisia de control a activității SRI
Evaluaţi acest articol
(34 voturi)

Prin votul deputaţilor şi senatorilor reuniţi în şedinţă comună, Marius Mitică Mărgărit, deputat PSD de Galaţi a devenit, începând de astăzi, membru în Comisia de control a activității Serviciului Român de Informații. Este o comisie cu statut special în cadrul Parlamentului României, o structură comună a celor două camere, formată din nouă senatori şi deputaţi de la toate partidele politice.

Desemnarea lui Marius Mărgărit s-a făcut în cadrul şedinţei comune a Senatului şi Camerei Deputaţilor, cu 349 de voturi „pentru” și 17 „împotrivă”. Deputatul va depune un jurământ special pentru a activa în această comisie.

În acelaşi timp, nu îşi va mai putea desfăşura activitatea în cadrul Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, acolo unde, din februarie 2019 ocupă funcţia de secretar.

Gălăţeanul Marius Mărgărit va face parte din Comisia de control a activităţii SRI, condusă de deputatul Eugen Bejinariu, până după alegerile parlamentare, când se va constitui noul Legislativ al României.

(P)

Citit 5489 ori Ultima modificare Miercuri, 24 Iunie 2020 18:45