Mihai Bejan, cel mai tânăr primar din județul Galați. Omul care a adus culoare și speranță acolo unde griul și resemnarea își făcuseră casă

Mihai Bejan, cel mai tânăr primar din județul Galați. Omul care a adus culoare și speranță acolo unde griul și resemnarea își făcuseră casă
Evaluaţi acest articol
(37 voturi)

Mihai Bejan este un „om al oamenilor”, cum îi place lui să se caracterizeze.

Mihai Bejan are 32 de ani și este actualul primar al orașului Berești - cel mai tânăr primar din județul Galați. Este soț, tată și mai ales om mereu dispus să ofere o mână de ajutor celor ce au nevoie. Și care și-a asumat deschis provocarea de a aduce o schimbare într-un oraș parcă uitat de lume.

S-ar putea spune că lui Mihai Bejan îi place lucrul bine făcut, temeinic și cu responsabilitatea asumată a funcției pe care o are. Ca primar, Mihai Bejan se preocupă de bunul mers al treburilor orașului cu perseverență și cu ambiția de a demonstra că se poate.

Pot fi asfaltate – bine și rapid – străzile din Berești, așa cum se întâmplă cu Strada Viilor, aleasă pentru asfaltare pentru că, deocamdată, e singura pe care s-au finalizat lucrările de apă și canalizare. Pe măsură ce aceste lucrări se vor încheia, vor urma și alte străzi, prioritate având Strada Trandafirilor – cea mai circulată din oraș, dar și celelalte străzi, toate fiind importante.

Pot fi amenajate și modernizate spațiile de petrecere a timpului liber de care orașul dispune și care au fost folosite, până acum, drept promisiuni electorale neonorate ale foștilor primari. Așa se face că Parcul de la gară, abandonat și invadat de vegetație, a devenit, după doar un an de mandat al actualului primar, un spațiu modern, cu loc de joacă, mese de tenis și de șah, echipamente pentru fitness și spații pentru relaxare. Scena amplasată în parc, denumită Amfiteatrul Bucuriei, a fost și ea reamenajată printr-o sponsorizare de la Gloria Education Foundation. Iar locul de joacă de lângă Monumentul Eroilor are cu totul o altă înfățișare, cu tartan și echipamente de joacă noi, viu colorate - spre bucuria copiilor.

Se continuă lucrările la Casa de Cultură - proiect în valoare de 841.000 de lei, depus prin GAL Covurlui - care ar trebui finalizate în luna aprilie a anului viitor. Deși s-au ivit o serie de probleme datorate faptului că nu au fost prevăzute anumite aspecte de către proiectant, lucrările vor fi finalizate conform programului stabilit. S-au făcut, de asemenea, lucrări de reamenajare la sediul Primăriei - s-a refăcut fațada, s-a înlocuit acoperișul, au fost modernizate câteva săli și a fost amenajată o mică parcare în curte.

S-au putut achiziționa containere modulare pentru piața din oraș, care a fost și ea modernizată. Tot din containere au fost amenajate și vestiare pentru baza sportivă din oraș, folosită în prezent de echipa de fotbal Luceafărul Berești.

Grija edilului-șef al orașului Berești pentru salubritate și mediu se reflectă în achiziționarea de pubele pentru toate gospodăriile și în eficientizarea modalității de colectare a gunoiului – care se face de două ori pe lună, de la fiecare gospodărie în parte. Totodată, se lucrează la câteva puncte de colectare selectivă, iar începând de anul acesta, o dată pe lună, se va colecta tot din poartă în poartă și plasticul.

În ceea ce privește proiectele în curs de implementare, depuse pentru evaluare sau aflate în faza de editare, se remarcă tenacitatea primarului în a rezolva probleme de bază ale comunității pe care o conduce și pe ale cărei interese le servește.

Astfel, se află în execuție proiectul GL-CL-04 Alimentare cu apă și canalizare în aglomerarea Berești, cu finanțare din fonduri europene, derulat în parteneriat cu operatorul regional de apă și canalizare Apă Canal Galați. Proiectul presupune extinderea rețelei de apă și canalizare și, deși este un proiect greu de gestionat, în special din cauza diverselor probleme neprevăzute apărute – instabilitatea vremii, blocaje de natură tehnică, certitudinea că va fi finalizat cu succes este dată de implicarea totală a primarului în desfășurarea acestuia.

,, Orașul este un veritabil șantier, lucrurile poate nu arată atât de bine acum, însă fără deranj nu se poate modernizare. Nu se lucrează doar în campanie! Urmează un an greu, îmi cer scuze pentru eventualele neplăceri, dar ca orice primar și totodată localnic al orașului îmi doresc să vedem lucrările finalizate cat mai repede.”

Un alt proiect de mare însemnătate pentru cetățeni este Modernizare drumuri de interes local 8,6 km în orașul Berești. Valoarea proiectului depus în toamna anului trecut pe programul de dezvoltare locală Anghel Saligny este de 25.636.266 lei – sumă care va face posibilă asfaltarea a 22 de străzi din localitate.

Un proiect pentru viitor este și Creșterea eficienței energetice a școlii și grădiniței din Berești, care presupune renovarea completă a școlii primare și a grădiniței din cadrul Liceului Tehnologic „Paul Bujor”. Acest proiect se află în etapa de studiu de fezabilitate și proiectare, urmând să fie depus în acest an pentru a obține finanțare din fonduri europene.

Pentru o școală modernă, adaptată la condițiile și mai ales la provocările actuale, a fost depus, tot pentru finanțare din fonduri europene, un proiect care a trecut deja de două etape de evaluare și care are șanse reale să intre cât mai curând în proces de finanțare: Achiziția de echipamente din domeniul tehnologiei – IT mobile, respectiv tablete, echipamente și dispozitive necesare elevilor şi cadrelor didactice din învățământul preuniversitar. În aceeași ordine de idei, cu ajutorul elevilor, al cadrelor didactice și al întregii comunități s-au obținut fonduri pentru amenajarea unui teren de sport în curtea școlii, în cadrul evenimentului Semimaraton Galați 2021, organizat de Fundația Comunitară Galați.

În cadrul Programului Operațional Regional a fost depus spre evaluare proiectul Creșterea accesului la servicii de sănătate - Centrul comunitar integrat Berești, cu o valoare de 487.992 lei. Dacă va fi câștigat, proiectul va face posibilă renovarea Centrului de Permanență și dotarea acestuia cu echipamente medicale de ultimă generație.

O componentă importantă a strategiei de dezvoltare a comunității orașului Berești și de rezolvare a problemelor acesteia este, în viziunea primarului, colaborarea cu diverse ONG-uri. Cu ajutorul acestora, de la începutul mandatului, copiii cu o situație materială precară au beneficiat de o excursie la mare, au primit încălțăminte, îmbrăcăminte, dulciuri și chiar mobilier. Tot printr-o colaborare cu ONG-ul Plantăm fapte bune a fost realizată împădurirea a 3.12 ha cu puieți de salcâm.

De menționat este și faptul că, începând din acest an, mai multe servicii necesare locuitorilor orașului, îndelung așteptate, au devenit funcționale. Printre acestea, un birou notarial, un cabinet stomatologic și un cabinet medical veterinar.

Sărbătorile de iarnă au fost anul acesta cu totul deosebite. Cetățenii orașului Berești s-au putut bucura de iluminatul festiv modern, iar toți copiii de la ciclul preșcolar, primar și gimnazial au primit cadouri. Totodată, a avut loc, în premieră, un Târg de Crăciun, pe 23 și 24 decembrie. Au fost două zile de sărbătoare, căci ansambluri de muzică și dans popular din Berești, Târgu Bujor, Rădești, Băneasa, Pleșa, Umbrărești, precum și un cor al preoților din zonă au adus bucuria sărbătorilor în orașul din nordul județului Galați. A fost prezent și Moș Crăciun, iar totul s-a terminat cu un foc de tabără pe fundal de colinde, într-o atmosferă cu totul și cu totul emoționantă.

O altă tradiție care a stârnit emoție și a smuls lacrimile bătrânilor nostalgici a fost plugul. După mai bine de cincisprezece ani, un alai de douăzeci de tineri îmbrăcați în straie tradiționale, în frunte cu primarul si viceprimarul au călcat pragul bereștenilor, vestind rod bun pentru Noul An.

(P)

Citit 8838 ori Ultima modificare Luni, 17 Ianuarie 2022 13:08