Deficitul bugetar al României a ajuns în 2024 la un nivel nesustenabil de 9,3 la sută din PIB, cel mai mare din Uniunea Europeană (UE), a avertizat marți comisarul european pentru economie Valdis Dombrovskis, la capătul unei întrevederi avute, la sediul Guvernului, cu Ilie Bolojan. El a cerut măsuri pentru atingerea țintei de 8,4 la sută la final de an, prag despre care Bolojan a afirmat că România este angajată să-l îndeplinească, pentru ca ținta de deficit să se apropie de 6 la sută în 2026.
”Performanța economică a României în ultimul deceniu a fost una solidă, dar acest lucru a fost însoțit de o creștere a deficitului curent și a deficitului de cont curent, ceea ce ne îngrijorează. A ajuns anul trecut deficitul la 9,3 la sută din PIB, un nivel care nu este sustenabil și care este cel mai mare din întreaga Uniune Europeană. De aceea este esențial să fie luate măsuri curajoase care să corecteze această situație și să reducă vulnerabilitățile României”, a spus Dombrovskis, într-o declarație de presă comună, conform Hotnews.ro.
El a mulțumit Guvernului pentru măsurile din ultima lună pentru corectarea deficitului, dar a subliniat că ținta pentru 2026 este obligatorie.
”Amploarea și natura măsurilor luate corespund pe deplin cu eforturile de a face ca România să reintre în linie cu ceea ce este necesar, dar încă ne așteptăm ca deficitul bugetar să fie de 8,4 la sută și este important ca ținta de deficit pentru 2026 să fie respectată, pentru a se asigura stabilitatea financiară la care s-a ajuns, cât și pentru a corecta până în 2030 deficitul excesiv, conform planurilor”, a completat oficialul european.
Noiembrie și decembrie, luni hotărâtoare
În declarația de presă de la Palatul Victoria, premierul l-a asigurat pe comisarul european pentru economie că România rămâne angajată în continuarea implementării măsurilor care să asigure un proces de redresare economică sustenabil.
”Ne-am propus anul acesta o țintă de deficit de 8,4 la sută și următoarele două luni, dacă vom menține controlul bugetar corect și vom avea o disciplină financiară, ne propunem să atingem această țintă, în așa fel încât să ne recâștigăm credibilitatea atât în fața piețelor, cât și în fața Comisiei Europene. Lunile noiembrie și decembrie vor fi hotărâtoare și pentru bugetul pe anul următor”, a precizat Bolojan, confom sursei citate.
Un nou pachet de măsuri
Cele două luni sunt hotărâtoare pentru că guvernul va adopta în decembrie legea bugetului de stat pe 2026, motiv pentru care în noiembrie e necesară adoptarea unui pachet de măsuri pregătitoare, a explicat premierul.
”Ne propunem să luăm măsuri în cursul lunii noiembrie pentru reducerea cheltuielilor în continuare, pentru încasarea veniturilor și pentru prioritizarea și eșalonarea investițiilor din bugetele naționale, în așa fel încât să găsim o formă de echilibru în bugetul național pe anul 2026”, a afirmat premierul.
PNRR, o altă componentă-cheie
Dombrovskis a mai subliniat importanța implementării rapide a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), precizând că evaluarea Comisiei este una pozitivă.
”România trebuie să finalizeze implementarea planului până în august 2026. Este important să vedem evoluții rapide”, a spus comisarul european.
El a menționat și alte surse de sprijin financiar pentru România, precum fondurile de coeziune, instrumentul SAFE pentru apărare și bugetul european pe termen lung. Pentru acesta, el a cerut mecanisme stabile și transparente pentru absorbția fondurilor.
”Avem la dispoziție, până în luna august a anului viitor, de cheltuit aproximativ zece miliarde de euro, care vor constitui baza investițiilor României în cursul anului viitor. Pentru asta ne vom focaliza pe lucrări, pe respectarea jaloanelor, în așa fel încât să putem să accesăm fondurile europene”, a conchis Bolojan.

