Furnizare de gaze, prin viitoare concesiune, la Smârdan

Furnizare de gaze, prin viitoare concesiune, la Smârdan
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Primăria Smârdan a achiziționat serviciul de consultanță privind concesionarea Serviciului de Alimentare și Distribuție a gazelor naturale din comună.

”În circa două luni de zile vom putea aproba prin Hotărâre de Consiliu Local demararea procedurii de concesionare a acestui serviciu de utilitate publică, a caietului de sarcini și a contractului de concesiune, apoi vom demara procedura de atribuire prin licitație a acestui serviciu către viitorul concesionar al rețelei”, a menționat primarul Silviu Zinica, pe pagina de Facebook.

Contractul de finanțare, în valoare de 35.000.000 lei, este cel mai mare din istoria comunei, cu bani obținuți prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” în luna mai 2022.

”Noi vom face magistrala, vom organiza o licitație și cine se ocupă de gaze o va avea în concesiune și va răspunde de furnizare și de siguranța rețelei. Așa mi se pare normal. Pe de altă parte, eu cred că Smârdanul este atractiv pentru toți distribuitorii de gaze”, ne-a precizat Silviu Zinica.

Trebuie spus că, potrivit legislației în vigoare – HG nr. 209/2019 – orice contract de concesiune a serviciului de utilitate publică de distribuţie a gazelor naturale se atribuie prin procedura licitaţiei publice deschise organizate de autorităţile administraţiei publice locale din unităţile administrativ-teritoriale sau asocieri ale acestora, împuternicind un reprezentant în acest sens.

Citit 1993 ori Ultima modificare Miercuri, 22 Martie 2023 15:49

1 comentariu

  • postat de Cosmin C
    Joi, 23 Martie 2023 04:55
    86.124.200.***
    Cel mai tare primar din Galați! Mult succes!
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.