La cei aproape 104 ani pe care-i poartă cu demnitate, veteranul de război Andone A. Ciupercă este unul dintre cei mai longevivi români din mai toate timpurile.
S-a născut la Slivna, actuala localitate Berești Meria din județul Galați, în sfânta zi de 29 iunie 1919, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, dar a fost trecut în scriptele de stare civilă pe 3 iulie 1919. Părinții săi sunt Elisabeta și Alecu Ciupercă și au avut cinci copii, doi băieți și trei fete: Neculai, Andone, Mărioara, Tasia și Ioana.
Andone a urmat primele patru clase în așezarea natală și, după clasele primare, ca orice fiu de țăran, a fost un bun sprijin pentru părinții săi, care se îndeletniceau cu lucrul pământului, potrivit rânduielii acestor locuri.
Când - pe ulița din sat - goarna a sunat de înrolare, Andone a lăsat totul în seama lui Dumnezeu și s-a prezentat la arme. Asemenea atâtor flăcăi din țara noastră, și el a luat drumul lung al cătăniei...
În februarie 1941, tânărul a fost chemat la arme. Nu împlinise 22 de ani, vârstă la care flăcăii de odinioară se gândeau să-și întemeieze o familie... Tânărul și-a luat gândul de la însurătoare, pârdalnicul de război bătea la ușile românilor și avea prioritate. Țara avea nevoie și de brațele lui vânjoase. Pentru câțiva ani buni, i-a lăsat pe cei dragi în grija lui Dumnezeu. Și-a îmbrățișat maica și pe cei dragi, și-a pus în spate ranița, încărcată cu multe doruri, întrebări, frământări și speranțe... Și-a făcut o cruce mare și L-a rugat pe Dumnezeu să-i călăuzească pașii cu bine, ca să se întoarcă teafăr de pe front...
A fost rănit și apoi luat prizonier
Veteranul de război Andone A. Ciupercă a luptat în linia întâi, nu la orice armă, ci la Artilerie Grea. Potrivit livretului militar, seria Gb, nr. 055779, eliberat de Ministerul Forțelor Armate ale R.P.R, la 16 mai 1959, a fost pe front conducător auto, cu grad de plutonier adjunct principal, în Regimentul 3 Artilerie Grea. Pe câmpul de luptă, misiunea sa nu a fost deloc simplă. E dificil să șofezi pe timp de pace, darămite, la vreme de război, când obuzele tăiau văzduhul, în toate direcțiile. Să transporți în maximă siguranță armament, combatanți și ce mai era nevoie era o misiune nu tocmai ușoară...
Semn că și-a făcut datoria conștiincios pe frontul de est, tânăra cătană a primit responsabilitatea de comandant de grupă, mai apoi a fost avansat caporal, ne aduc la cunoștință documentele din acea vreme. Andone a fost martorul și chiar autorul multor situații extreme, de maximă intensitate, când gloanțele îi vâjâiau pe lângă urechi sau exploziile se produceau exact în locul prin care tocmai trecuse... În momentele nesigure, doar Atotputernicul Dumnezeu i-a ținut viața în palmă. Mai ales atunci când a fost rănit și apoi luat prizonier. În acele momente, despre care nu i-a plăcut să vorbească, lui Andone nu i-a trecut prin minte că îi va mai vedea vreodată pe cei dragi sau că va ajunge la venerabila vârstă de peste o sută de ani... Rănile de pe front și prizonieratul sunt aspecte pe care veteranul nu prea le-a povestit celor dragi, pentru a nu-i împovăra mai mult.
Și când războiul s-a sfârșit, iar armistițiile și schimburile de prizonieri au fost puse în mișcare, tânărul combatant s-a întors acasă, la vatră, la rădăcină, acolo unde s-a reîntâlnit cu părinții și cu ceilalți patru frați, în casa părintească, reluându-și viața de unde o lăsase. Andone era îndrăgostit de caii săi și împreună făceau cărăușie. Așa, cu hărnicia și dibăcia lui Andone, toată familia avea o speranță de mai bine.
Dar seceta mare din anul 1946, urmările războiului l-au pus pe Andone pe drumul Olteniei, unde o vreme a lucrat pentru câțiva saci de cereale, ca să își ajute familia.
Bucuria nunții, umbrită de spectrul naționalizării şi cooperativizării
Încet, încet, rănile războiului s-au cicatrizat și Andone, în 6 noiembrie 1946, s-a căsătorit cu Maria Marangos, fiica negustorului şi epitropului bisericesc Chiriac Marangos (1896-1985), veteran de război în Primul Război Mondial, rănit în marea conflagrație la Mărășești, stâlp în comunitatea sa. Familia Marangos deținea un centru de blănărie, cojocărie și măcelărie.
Astfel, la căsătoria lui Andone cu Maria bucuria a fost mare. Ambele familii au pus mână de la mână și au făcut proaspeților miri - ca dar de nuntă - o casă negustorească, în mijlocul târgului Berești, care există și astăzi, pe care voiau să o transforme în han. Numai că nu au apucat să se așeze bine la casa lor, că alt tăvălug trecea peste satul românesc, cel al naționalizării, al dezrădăcinării țăranului din spațiul său, fiind supus, obligat-forțat, cooperativizării.
Ca mai toți țăranii acelor vremuri, și Andone a fost invitat să se înscrie în CAP, dar tânărul gospodar a refuzat, în mai multe rânduri. Un motiv în plus pentru ca exponenții fostului regim să-l lase, întâi, fără o palmă de pământ din cele vreo șapte hectare, teren arabil și pădure (0,23 ha pădure). Îi rămăseseră însă caii și căruța și pentru ceva timp s-a bucurat de murguții săi cu care colinda dealuri și văi, pentru a duce un trai decent și a-și putea crește fetița, pe Livia, născută în 1947, la un an de la căsătorie...
"Negru de supărare, tata a revenit acasă doar cu biciul"
Întristata fericire a ținut însă până într-o zi, când, chemat la lucru cu caii și căruța, Andone a fost provocat și amenințat de călăii fostului regim. Atunci, în negura anilor '60, i-au luat caii și căruța... Tânărul Andone, cel care a ținut piept gloanțelor, pe câmpul de bătălie, a revenit acasă doar cu biciul... Ba chiar i-au confiscat și o cameră din casa de pe Strada Principală din Berești, unde călăii sileau țăranii să se înscrie la CAP și unde apoi a funcționat o sifonărie. „Eram copil și îmi aduc aminte că înainte de a pleca tata de acasă, în acea zi, am îmbrățișat cei doi cai, pentru că îmi erau prieteni. Câteva ore mai târziu, l-am văzut pe tata, negru de supărare, revenind acasă doar cu biciul”, ne povestea, deunăzi, doamna Livia Ciupercă, scriitoare și jurnalistă care trăiește la Iași.
Mult timp de la acest episod dramatic, privirea sa ilustra strigătul sfâșietor al omului strivit sub vremi. Nu mai conta jertfa sa de pe front, parcă durerea era și mai mare, când se gândea pe ce mâini au încăput murguții săi, prietenii care în vremuri nesigure asigurau un trai decent familiei.
În pragul celor 104 ani de viață, Andone a trecut prin câteva regimuri, dar s-a bucurat de o viață demnă, alături de soția sa - Maria, care a adormit în Domnul, recent, în 4 octombrie 2022, la frumoasa vârstă de 95 de ani.
Eroismul din vremea războiului i-a fost recunoscut printr-o distincție și câteva scrisori, primite de la Ministerul Apărării Naționale și de la Primăria Berești, județul Galați.
Crucea Comemorativă, pentru serviciile în slujba Patriei
Pentru faptele de arme, prin Decretul nr. 335/1995, Președintele României de atunci i-a conferit veteranului Andone A. Ciupercă Medalia „Crucea Comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941-1945”, pentru serviciile militare aduse Statului Român, în timpul celei de-a doua conflagrații mondiale.
De asemenea, la împlinirea celor o sută de ani de viață, ministrul Apărării Naționale, Gabriel-Beniamin Leș i-a trimis o scrisoare de felicitare, datată 3 iulie 2019.
„Stimate domnule Andone Ciupercă,
Aniversarea celor 100 de ani de viață este un prilej deosebit de onorant și plăcut pentru a vă transmite cele mai calde urări de sănătate, viață lungă și bucurii, alături de cei dragi.
Vă asigurăm de întreaga noastră stimă și prețuire, pe măsura faptelor dumneavoastră de arme de care ați dat dovadă, fiind un exemplu demn de urmat pentru generațiile următoare.
La mulți ani!"
Felicitări și gânduri bune a primit veteranul nostru și în următorii ani (la 101 și 102 ani) de la ministrul Apărării, Nicolae Ionel Ciucă, iar anul trecut, la 103 ani, de la ministrul Vasile Dâncu.
Și primarul Mihai Lucian Bejan, de la Primăria Berești, i-a acordat la 1 Decembrie 2020 o Diplomă de Excelență, în semn de aleasă prețuire, pentru contribuția adusă la cel de-Al Doilea Război Mondial.
Și noi îi aducem recunoștință, prin aceste rânduri, cu regretul că oameni ca Andone A. Ciupercă sunt din zi în zi tot mai puțini.