În cadrul activităților extracurriculare organizate cu ocazia "Săptămânii Altfel" la Școala Gimnazială Alexei Mateevici din Movileni, peste 50 de elevi au învățat tehnici de grădinărit și, totodată, și-au amenajat un spațiu de recreere pentru pauzele școlare.
Această acțiune a fost posibilă cu sprijinul vicepreședintelui PNL Galați, Sorin Adrian Pîrvu, care împreună cu consilierii locali PNL a oferit toate materiale necesare ( 30 de puieți ornamentali, semințe pentru gazon, ustensile ) pentru transformarea terenului viran din curtea școlii într-o oaza verde pentru relaxare dar și pentru studiu.
Invitat special a fost președintele comisiei pentru agricultură de la Senat, domnul George Scarlat, care a lucrat cot la cot cu școlarii pentru a metamorfoza un spațiu de peste 200 m2, neutilizat și neîngrijit, într-o zona verde de agrement.
Adrian Pîrvu, inițiatorul acțiunii, a specificat că dorința organizatorilor este de a încuraja elevii să își petreacă pauzele școlare în aer liber interacționând cu colegii și astfel să fie tentați să renunțe la telefoanele mobile în favoarea interacțiunilor sociale.
Adrian Pîrvu: Susținem dezvoltarea emoțională și fizică armonioasă a copiiilor. Atunci când prietenul meu, Mihai Cașu, consilier local de aici din comuna mi-a vorbit despre această școală am considerat că este benefic să ne implicăm pentru a transforma curtea într-un spațiu ambiental aspectuos dar și sigur pentru elevi. Cei mici ne-au fost de mare folos, au ajutat atât la plantarea puieților ornamentali cât și la însămânțarea gazonului.
(P)