Săptămâna aceasta, Poliția iese în stradă cu toate forțele. Ce trebuie evitat în fiecare zi 

Săptămâna aceasta, Poliția iese în stradă cu toate forțele. Ce trebuie evitat în fiecare zi 
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

În săptămâna 5-11 iunie, polițiștii rutieri sunt prezenți zilnic în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, în vederea prevenirii evenimentelor rutiere pe drumurile publice. Sunt vizați atât șoferii, cât și bicicliștii și pietonii

Participanții la trafic trebuie să fie cu mare băgare de seamă săptămâna aceasta, indiferent dacă conduc vehicule sau sunt pietoni, mai cu seamă dacă se deplasează pe artere mari, cu grad ridicat de periculozitate sau foarte aglomerate. Echipajele rutiere vor fi  prezente zilnic în trafic, cu tot cu aparatele radar din dotare, urmărind în principal respectarea regimului legal de viteză, combaterea abaterilor săvârșite de către bicicliști, pietoni și neacordarea priorității de trecere vehiculelor și pietonilor.

Patru zile cu ochii pe radare

Conform calendarului stabilit la nivel național, echipajele se vor concentra timp de trei zile pe urmărirea felului în care șoferii respectă viteza legală. Astfel, la datele de luni, 5 iunie, vineri, 9 iunie, sâmbătă, 10 iunie și duminică, 11 iunie, polițiștii au acționat şi vor acţiona pentru combaterea încălcării normelor legale privind viteza de deplasare, în timp ce marți, 6 iunie, și joi, 8 iunie, echipajele vor fi cu ochii pe pietoni și pe modul în care șoferii le acordă acestora prioritate. Ziua de miercuri, 7 iunie, va fi dedicată, în principal, pietonilor și bicicliștilor. 

”Ponturi” pentru evitat amenzile

În România, viteza maximă admisă în localități este de 50 sau 70 km/h, cu acordul administratorului drumului public, respectiv, 90/100 km/h în afara localităților, 120 km/h pe drumurile expres și 130 km/h pe autostrăzi.

Polițiștii le recomandă conducătorilor auto să respecte regimul legal de viteză aplicabil pe tronsonul de drum pe care circulă, să adapteze în permanență viteza la condițiile meteo, să circule cu prudență și să respecte semnalele polițiștilor rutieri.

”Totodată, le recomandăm pietonilor să traverseze drumul numai după ce sunt siguri că o pot face în siguranță. Este recomandat să evite folosirea părții carosabile, mai ales după lăsarea întunericului și în condiții de vizibilitate redusă”, au completat reprezentanții Direcției Poliției Rutiere din cadrul IGPR. 

În plus, oamenii legii le amintesc amatorilor de vehicule pe două roți că pentru a conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă cel puțin 14 ani și să cunoască un minim de reguli care să nu îl expună unor riscuri majore în trafic. 

”Poliția Română recomandă tuturor bicicliștilor să nu traverseze carosabilul pe trecerile pentru pietoni, să reducă viteza, asigurându-se temeinic și să acorde prioritate de trecere celorlalți participanți la trafic, înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare și înainte de a schimba direcţia de mers, mai ales spre stânga, să se asigure temeinic atât din faţă, cât şi din spate că nu se apropie niciun autovehicul”, au completat oficialii de la Rutieră. 

Pentru a circula pe drumul public, bicicleta trebuie să fie echipată corespunzător, cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulația acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare.

Citit 1719 ori Ultima modificare Marți, 06 Iunie 2023 09:22

3 comentarii

  • postat de Bataia de joc ...
    Marți, 06 Iunie 2023 18:14
    108.245.201.***
    Aceasta este vanatoare pe bune si pe fata , hartuirea participantilor la trafic si jecmanirea buzunarelor , asta e.
    Cu fetele alea de la muzeul satului nu au tupeu sa se ia de interlopi dar te opresc in trafic cu tot felul de baliverne ...Daca v-au gasit de prosti .
    Stai sa vezi radare unul dupa
    0
    0
  • postat de petronela
    Marți, 06 Iunie 2023 09:52
    86.124.200.***
    Nu mai suntem romani! Acest seism s-a propagat si in zonele limitrofe. Am vazut scene urate cu amenzi penibile in care n-am citit decat goana dupa bani. Eu cred ca ar fi fost mai educativ sa se inceapa cu avertismente si nu cu bocancii prafuiti in buzunarele oamenilor pentru ca decizia oamenilor va
    0
    0
  • postat de Udhdhdh
    Marți, 06 Iunie 2023 09:06
    37.162.28.***
    Dar de ce iese poliția azi cu toate fortele? In rest ce fac? Stau la șpăgi și fraternizeaza cu infractorii?
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.