Apă Canal investeşte în proiectele cu fonduri europene 500.000.000 de euro (pentru comparaţie, atât a costat noul pod peste Dunăre), din care 30.000.000 de euro reprezintă co-finanţarea din fonduri proprii. Operatorul regional de apă şi canalizare nu primeşte subvenţii (spre exemplu, Transurb SA, compania locală de transport public, are prevăzută în bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2023 suma de 63,16 milioane de lei) trăieşte şi se dezvoltă exclusiv prin autofinanţare. Mai mult, normele și directivele europene impun standarde de calitate atât pentru apă potabilă, cât și pentru apă uzată, care necesită tehnologii moderne, dar costisitoare, de tratare.
Societatea APĂ CANAL S.A. Galați este Operator Regional la nivelul județului Galați din anul 2010 și este delegată să gestioneze serviciile de alimentare cu apă și de canalizare în 42 de UAT-uri din județul Galați, respectiv două municipii, două orașe și 38 de comune. Prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, România și-a asumat obligații care implică investiții importante în infrastructura de apă și apă uzată. În calitate de Operator Regional, APĂ CANAL S.A. Galați și-a asumat, la rândul său, realizarea de investiții majore în serviciile de alimentare cu apă și de canalizare-epurare, pentru respectarea directivelor europene privind apa potabilă și apa uzată, investiții care vizează oferirea unor servicii de calitate pentru sănătatea consumatorilor și protejarea mediului înconjurător. Astfel, valoarea proiectelor cu fonduri europene: ISPA 2006-2011, POS Mediu 2007-2013, POIM 2014-2020, PDD 2021-2027, implementate de APĂ CANAL S.A. Galați sau aflate în plin proces de implementare, se ridică la cca. 500.000.000 Euro.
Cele patru mari proiecte de investiții includ următoarele obiective principale:
- reabilitarea și extinderea a peste 730 km conducte de aducțiune apă și rețele distribuție apă;
- reabilitarea și execuția a 131 foraje apă;
- reabilitarea și execuția a 57 stații de tratare și stații de pompare apă;
- reabilitarea și extinderea a peste 970 km rețele canalizare gravitațională și sub presiune;
- reabilitarea și execuția a 232 stații de pompare apă uzată;
- reabilitarea și extinderea a 7 stații de epurare.
Totodată, s-au achiziționat și montat în aria de operare peste 63.000 de contoare de apă în cadrul a două proiecte finanțate din fonduri europene.
Cofinanțarea asigurată de APĂ CANAL S.A. Galați pentru aceste proiecte de investiții cu fonduri europene este de aprox. 30.000.000 Euro.
Modificarea tarifelor, condiţie de finanţare a proiectelor cu fonduri europene
La fundamentarea prețurilor/tarifelor serviciilor de apă potabilă și de canalizare-epurare se are în vedere asigurarea sustenabilității pe termen scurt, mediu și lung în activitatea curentă a Operatorului, precum și rambursarea creditelor contractate pentru cofinanțarea proiectelor de investiții.
Strategia tarifară/ Planul anual de evoluție a tarifelor constituie condiție de finanțare a proiectelor de investiții realizate din fonduri europene.
Planul anual de evoluție a tarifelor a fost realizat în cadrul Analizei Cost-Beneficiu, parte a Studiului de Fezabilitate pentru „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Galați, etapa 2”, întocmit în baza reglementărilor Comisiei Europene (Ghidul pentru Analiza Cost-Beneficiu a proiectelor de investiții) și a dispozițiilor H.G.nr.677/2017.
Ajustarea anuală a tarifelor Operatorului Regional APĂ CANAL S.A. Galați la apă potabilă și canalizare-epurare este fundamentată în baza creșterilor în termeni reali incluse în Planul anual de evoluție a tarifelor pentru perioada 2023-2027.
Prețurile la apa potabilă și tarifele pentru canalizare-epurare au fost aprobate de către Autoritatea Națională de Reglementare pentru serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC), în calitate de autoritate de reglementare la nivel național, după analiza completă a documentației transmise de Operator, conform prevederilor legale în vigoare.
De la 1 aprilie 2023, conform Deciziei ANRSC nr. 35/27.02.2023, s-au ajustat tarifele, în termeni reali, la apa potabilă cu 7,5% și la canalizare-epurare cu 18%. La acestea se adaugă inflația cumulată pe ultimul an, 14,95%.
Tarifele aprobate sunt 8,30 lei/mc la apă potabilă produsă, transportată și distribuită pentru întreaga arie de operare a Societății Apă Canal SA Galați și 6,23 lei/mc la canalizare-epurare, la care se adaugă TVA 9%.
Pe lângă investițiile din fonduri europene, APĂ CANAL S.A. Galați derulează și investiții din surse proprii – profit reinvestit, fond IID, amortizare, cotă de dezvoltare.
În perioada 2018-2022, APĂ CANAL S.A. Galați a realizat lucrări de investiții din surse proprii în valoare de cca. 107.742.000 lei. Din această valoare cu finanțare din profitul reinvestit și amortizare, cca. 51.765.000 lei reprezintă contravaloarea contoarelor de apă montate în aria de operare.
Totodată, în perioada 2018-2022, în cadrul programelor anuale de revizii-reparații APĂ CANAL S.A. Galați a realizat lucrări curente de revizii-reparații la rețelele publice de distribuție apă, inclusiv branșamente, din județul Galați, în valoare de 104.385.000 lei.
Operatorul Regional APĂ CANAL S.A. Galați și-a propus și a realizat, pe măsură ce a preluat în aria de operare noi localități, să contribuie la dezvoltarea durabilă a comunităților în care își desfășoară activitatea, prin investiții semnificative în infrastructura de apă potabilă și/sau apă uzată, astfel încât să respecte prevederile naționale și cele ale directivelor europene în furnizarea serviciilor. Elocvent este faptul că, la acest moment, cu excepția unei singure localități, în toate UAT-urile din aria de operare furnizăm apă potabilă 24/24h, chiar și în perioada caniculară/secetoasă. Pe măsură ce am constatat deficiențe sau aspecte ce pot fi îmbunătățite în serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, am intervenit pentru soluționare.
APĂ CANAL a reinvestit tot profitul obţinut în fiecare an
Subliniem încă o dată că APĂ CANAL S.A. Galați nu beneficiază de subvenții sau alte fonduri de la autoritățile locale care au delegat serviciul de apă potabilă și de canalizare-epurare Operatorului Regional, ci se autofinanțează. Toate investițiile, lucrările curente de revizii-reparații, achizițiile operaționale se realizează din veniturile obținute prin prestarea serviciilor de alimentare cu apă potabilă și de canalizare-epurare în aria de operare din județul Galați.
APĂ CANAL S.A. Galați a reinvestit tot profitul obținut în fiecare an, acesta fiind din păcate mult prea redus pentru a acoperi nevoia majoră de investiții în infrastructura de apă și canalizare. În conformitate cu Master Planul județean de apă, necesarul de investiții 2021-2027 pentru menținerea în funcțiune a sistemului de alimentare cu apă, doar din municipiul Galați, este de cca. 81.500.500 euro, din care numai pentru 7.500.000 euro s-a obținut finanțare din fonduri europene (prin PDD). Normele și directivele europene impun standarde de calitate atât pentru apă potabilă, cât și pentru apă uzată, ceea ce necesită tehnologii moderne de tratare, dar costisitoare. APĂ CANAL S.A. Galați se conformează normelor de calitate impuse și urmărește permanent îmbunătățirea serviciilor prestate consumatorilor din județul Galați.
(P)