Apel la toleranță de Ziua Timișoarei

Apel la toleranță de Ziua Timișoarei
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Societatea Timișoara lansează un apel către cetățenii orașului să păstreze decența și cordialitatea care au guvernat întotdeauna spiritul acestui loc

Constatăm că, în ultimii ani, climatul dezbaterilor publice din România a degenerat continuu. La aceasta contribuie dezinformarea, agresivitatea adresărilor, lipsa de respect față de opiniile celuilalt, amenințările, intoleranța. Pasivitatea organelor statului reprezintă cealaltă cauză a stării de degradare a discursului public și de alunecare generală în ostilitate și nesiguranță.

În spațiul public al orașului nostru și-au făcut loc violența de limbaj, incitarea la ură interetnică, indecența, insulta, îndemnurile fasciste la violență ce merg până la sugestia suprimării fizice. Vedem cum această deversare de agresivitate proliferează pe rețelele sociale, în diverse publicații și forumuri de discuții.

Între participanți figurează nu numai anonimi, ci oameni cu identitate reală, figuri publice, politicieni, magistrați, ziariști, scriitori. Nu e de mirare că între ei regăsim și un fost ofițer de Securitate judecat pentru rolul jucat în reprimarea Revoluției din decembrie 1989.

Pornind de la principiile de toleranță, civilitate și europenism cuprinse în Proclamația de la Timișoara, facem un apel insistent la toți jurnaliștii și la toate instituțiile media să respingă discursul urii, atacurile la persoană, amenințările și să promoveze o dezbatere publică bazată pe argumente, pe respect reciproc, pe spirit de colaborare european.

Proclamația de la Timișoara reamintește că „pentru victoria Revoluției din Timișoara s-au jertfit, alături de români, și maghiari, și germani, și sârbi și membri ai altor grupări etnice care de secole conlocuiesc în orașul nostru pașnic, în buna înțelegere. Timișoara este un oraș românesc și european, în care naționalitățile au refuzat și refuză naționalismul. Invităm pe toți șovinii din România, indiferent că sunt români, maghiari sau germani, să vină la Timișoara, la un curs de reeducare în spiritul toleranței și al respectului reciproc, singurele principii care vor domni în viitoarea Casa a Europei”.

Atacurile xenofobe, șovine sau triviale exprimate în mediul virtual în ultima vreme și rostogolite de reprezentanți ai presei locale diminuează imaginea de oraș civilizat, european, capabil să fie un model de Capitală Culturală a Europei.

Citit 646 ori Ultima modificare Joi, 03 August 2023 22:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.