La fel ca oamenii, câinii pot suferi de depresie. De multe ori, depresia canină se manifestă la fel ca cea umană
Animalele au zile mai proaste, în care sunt lipsite de viață, apatice și dorm mult. Câteodată, câinii pot devin iritabili fără un motiv aparent. În cele ce urmează, vă vom da câteva detalii despre felul în care se manifestă depresia canină și cum poate ea fi combătută.
Simptome
Câinele se retrage, evită stăpânul și activitățile de zi cu zi ale casei. Nu mai vrea să se joace sau să iasă la plimbare. Nu se mai bucură când ajunge stăpânul acasă de la serviciu sau când i se aruncă jucăria favorită. Este letargic și anxios. Stă culcat într-un colț confortabil al casei aproape toată ziua. Doarme mai mult decât de obicei, chiar și atunci când familia este acasă și de obicei ar petrece timp cu stăpânii.
Coada este purtată în jos, iar privirea e posomorâtă. Unii câini se irită ușor și chiar devin agresivi la anumiți stimuli, semn că la baza depresiei stă un factor de stres major. Pentru că nu au energia și dorința să iasă afară, unii își vor face nevoile înăuntru.
Majoritatea câinilor evită mâncarea sau doar o miros în silă și pleacă. Există și o minoritate canină care mănâncă mai mult decât de obicei. Depresia prelungită poate duce la deshidratare, pierdere sau creștere în greutate, în funcție de tipul de manifestare a depresiei în raport cu hrana.
Cauze
Câinilor le place rutina și depind de ea. Atunci când intervin schimbări majore în rutina zilnică, unii nu se adaptează și cad în depresie. Schimbarea locuinței sau a ambientului poate fi o cauză, la fel absența stăpânului favorit; plecarea copiilor la școală în alt oraș, la terminarea vacanței sau, cel mai trist, decesul stăpânului sau al unui câine cu care au trăit, toate duc la depresie.
Sosirea unui bebeluș în familie sau a unui alt animăluț care atrage toată atenția poate fi extrem de supărătoare pentru câine. Un câine lăsat mult timp singur acasă și care nu primește destulă atenție va deveni tare apatic și anxios.
Abuzul și traumele fizice pot fi precursorii depresiei. Câinii care au fost bătuți și chinuiți anterior sau care au stat în adăpost mult timp sunt neîncrezători, nesiguri pe ei și pot fi agresivi.
Ca și noi, câinii pot suferi de depresie sezonieră: la schimbarea anotimpurilor sau a vremii. Se pare că presiunea aerului le influențează și lor cheful de viață și starea de bine. Atunci când se apropie o furtună, presiunea crește, iar animalele simt. Iarna, nemaiputând petrece așa mult timp afară, câinii devin mai depresivi și lipsiți de viață.
Tratament
Important este să descoperiți cauza care a dus la scăderea moralului. Odată descoperită, problema e pe jumătate rezolvată. Dacă nimic nu pare să explice starea câinelui, luați legătura cu medicul veterinar pentru investigații mai amănunțite. În ultimă instanță, câinele se poate confrunta cu depresia clinică, ce se tratează cu medicație anxiolitică, recomandată de medic.
Acordați mai multă atenție câinelui, vorbiți-i, jucați-vă cu el, mângâiați-l și scoateți-l la plimbare. Arătați-i că vă pasă de el și că nu l-ați uitat. Dacă aveți mai mulți câini în familie, distribuiți în mod egal dragostea și atenția. Un alt animal de companie îl poate distrage de la problemele lui. Ademeniți-l cu ceva bun de mâncare, ceva ce nu poate refuza. Lăsați-l să doarmă câteva zile, somnul reface organismul și eliberează stresul.