Pandemia a crescut consumul de pornografie

Pandemia a crescut consumul de pornografie
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Un studiu publicat recent privind implicațiile pandemiei asupra sănătății sexuale afirmă că, la nivel global, s-a constatat o creștere cu 24 la sută a consumului de pornografie. Acest lucru a fost pus pe seama carantinei, a măsurilor de distanțare socială, a creșterii conflictelor în cuplurile în care deja existau probleme, restricțiile obligându-le să petreacă și mai mult timp închiși în același spațiu. Totodată, pornografia a fost folosită ca metodă de a face față stresului, anxietății, nesiguranței, chiar și fricii de moarte.

La fel ca în orice dependență, consumul în exces ascunde probleme mult mai profunde. Indirect, pandemia COVID-19 a afectat viața sexuală, având implicații asupra sănătății. Cei care se confruntau cu problemele sexuale în cuplu au experimentat schimbări negative, simptome diferite și un stres mai crescut legat de disfuncțiile sexuale. Îngrijorările legate de dorința sexuală scăzută sunt cele mai răspândite, iar stresul adăugat de situația socio-economică generată de pandemie le-a accentuat.

Bărbații, cei mai afectați

Stresul adăugat în această perioadă a marcat și bărbații cu disfuncții erectile, categoriile cele mai vulnerabile fiind cei cu vârste mai înaintate, diabetici, cei cu probleme cardiovasculare, obezitate sau alte comorbidități.

Tot în pandemie s-a observat o creștere a tulburărilor legate de orgasm generate de regulă de stres, anxietate, frici. Totodată, pentru cei singuri, interesați să cunoască oameni noi, temerile legate de posibilitatea infectării cu acest virus, precum și față de posibilele complicații de pe urma unei infecții nu au funcționat precum un afrodiziac. Deși tulburările sexuale sunt considerate secundare ținând cont de situația mondială a sistemului de sănătate, nu trebuie ignorate, ci trebuie ținut cont de impactul lor asupra sănătății fizice și psihice.

(articol realizat din surse online)

Citit 809 ori Ultima modificare Sâmbătă, 23 Septembrie 2023 09:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.