Pregătiri pentru marea sărbătoare a Bobotezei

Pregătiri pentru marea sărbătoare a Bobotezei
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

La Catedrala Arhiepiscopală din Galați, dar și în toate bisericile din Eparhia Dunării de Jos, va avea loc, în Ajunul Bobotezei, vineri, 5 ianuarie, slujba de sfințire a Aghesmei Mari, ce va fi împărțită credincioșilor și în ziua de Bobotează, 6 ianuarie (sâmbătă), dar și în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, 7 ianuarie (duminică).

La Catedrala din Galați, Agheasma Mare va fi sfințită după săvârșirea Sfintei Liturghii, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

În Ajunul Bobotezei, creștinii se pregătesc prin post și rugăciune pentru a întâmpina, cu gândul și cu fapta bună, binecuvântarea purificatoare și înnoitoare a Bobotezei.

Agheasma Mare va fi îmbuteliată în peste 100.000 de sticle special pregătite, acestea urmând a fi împărțite în Galați și Brăila.

Ca în fiecare an, ziua de Bobotează va fi marcată, la Galați, la Biserica "Precista", situată în apropiere de Faleza Superioară, prin slujba de Sfințire a Apelor, dar și prin ceremonia de aruncare a crucii în apele Dunării - "Iordanul românilor", pentru a fi prinsă de credincioșii cei mai îndrăzneți și netemători în fața apelor fluviului.

Slujba de la Biserica "Precista", săvârșită de ÎPS Casian și un sobor de preoți, va începe la ora 13,00.

Citit 3396 ori Ultima modificare Vineri, 05 Ianuarie 2024 13:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.