Gălăţenii sunt, în continuare, foarte supăraţi referitor la starea cimitirelor din administrarea Gospodărie Urbană
Aproape nu trece zi fără o sesizare privind probleme la unul dintre cimitire, "Eternitatea" şi "Sf. Lazăr" fiind în top. Oamenii se întreabă pentru ce plătesc taxele de concesiune, dacă nu li se asigură nici serviciile de bază, paza şi curăţenia? Încercăm, periodic, să facem câte un raid prin cimitire, pentru a vedea cu ochii noştri cum stau lucrurile. De data aceasta, am fost la Cimitirul "Sf. Lazăr", despre care aveam plângeri de la oameni că era sufocat de buruieni, că nu se făcea suficientă curăţenie.
La faţa locului, la finele săptămânii trecute, situaţia era între două ape. Nu era nici foarte murdar, nici foarte curat, se vedea că se intervenise recent la capitolul tăiat iarba, dar procesul era încă în desfăşurare. Pe alei, gălăţenii cărau bidoane cu apă de la cişmelele existente, pentru a uda florile sau a spăla pietrele de mormânt. În urma lor, rămânea baltă, fiindcă cişmeaua era de fapt doar o ţeavă dotată cu robinet, nu am văzut să aibă şi sistemul de scurgere necesar.
Oricum, oamenii se plângeau că apa e departe şi, într-adevăr, să cari 10-15 litri pe distanţă de câteva sute de metri, la o anumită vârstă, nu mai este chiar uşor. De aceea, mulţi apelau, contra cost, la unul dintre obişnuiţii locului, aşa-numitul om bun la toate, care te ajută să faci curat pe mormânt, să transporţi până acolo ce ai de dat de pomană sau, la nevoie, apă ori materiale de curăţenie. Un serviciu care, fără îndoială, răspunde unei nevoi, deşi, în principiu, acestor nevoi ar trebui să răspundă, în opinia noastră, personalul deja angajat şi plătit să se ocupe de cimitir. La ora deplasării noastre (e drept, era un pic înainte de prânz - n.a.), echipa se odihnea la umbră, probabil în pauza de masă.
Fiindcă în aerul fierbinte se simţea încă miros de iarbă tăiată, este uşor de presupus că mare parte din buruieni abia fuseseră îndepărtate. Prin unele zone, chiar pe aleea principală, dar nu numai, lamele cositorilor încă nu ajunseseră, iar prin iarba crescută îşi făceau somnul (sperăm că nu de veci) deşeuri uitate, cutii de aluminiu - probabil nu din cele returnabile, că ar fi dispărut de mult timp! - hârtii ş.a.
Accesul cu maşina este posibil, dar atenţie la gropi!
În mijlocul aleii principale, o groapă nou-formată, care părea să ascundă dedesubt un crater de mai mari dimensiuni, era semnalizată cu două garduri, după ce în prealabil cineva înfipsese în ea o ramură de copac. Frunzele erau deja uscate, aşa că, probabil, groapa data de zile bune. Nădăjduim că se va interveni rapid pentru reasfaltare, altfel riscă să se surpe asfaltul, cu maşini cu tot. Şi, apropo de maşini, accesul cu acestea în interiorul cimitirului este posibil în anumite condiţii, detaliate în panoul de la intrare.
În rest, de la morminte luxoase, cu marmură de toate culorile şi mânere lucitoare din inox, pe care aici încă nu au reuşit să le sustragă hoţii, cum s-a întâmplat la "Eternitatea", la locuri unde numele celui plecat de-abia se mai zărea pe crucea veche din lemn, toţi plecaţii la Domnul îşi dormeau somnul cel mare în aceeaşi linişte fierbinte de mijloc de august, spartă doar de dangătul clopotului bisericii de vizavi. Într-un capăt de parcelă, complet acoperit de flori, mormântul doctoriţei de 32 de ani care şi-a pierdut, în decembrie trecut, viaţa în Franţa, rămânea o pată de culoare sub soarele arzător, parcă să ne atragă atenţia cât de scurtă poate fi viaţa şi că, în marea schemă a lucrurilor, nivelul de curăţenie dintr-un cimitir, deşi ceva la care avem tot dreptul, nu este cel mai important lucru.