Noile activități introduse în vămile românești, printre care implementarea sistemului e-Sigiliu (un proiect inteligent pentru urmărirea mărfurilor care prezintă risc fiscal ridicat), dotarea cu scanere a punctelor vamale de frontieră, dar și supraaglomerarea înregistrată la unele puncte de trecere a frontierei, au convins Autoritatea Vamală Română să dea liber la angajări pentru sute de posturi. 57 dintre acestea sunt scoase la concurs de Direcția Regională Vamală (DRV) Galați.
La DRV Galați s-a făcut o reorganizare recentă, încheiată în iulie 2024, conform unor surse din cadrul instituției. "După această reorganizare, a rezultat o nouă organigramă, pentru că au apărut lucruri noi: scanere, e-Sigiliu etc. Noi aveam deja 37 de locuri libere, acum au apărut și acestea. Printre ele sunt și posturi care acoperă unele zone aglomerate, pentru că activitatea a crescut de câteva ori, dar noi am rămas pe aceeași schemă", potrivit surselor.
Scanere la vămile Giurgiulești, Oancea și Isaccea
Birourile vamale din subordinea Direcției Regionale Galați ar urma să fie dotate, în următorii ani, cu cinci scanere auto. Până acum funcționează doar unul, la Giurgiulești, pentru autoturisme și microbuze, începând din luna mai a acestui an. Tot la Giurgiulești urmează să se aducă un al doilea scaner, pentru camioane și autocare. Pentru acesta se așteaptă autorizația de construire, iar varianta optimistă este că lucrările vor fi recepționate până la sfârșitul acestui an. Varianta mai realistă (să-i spunem) este că al doilea scaner de la Giurgiulești va începe să funcționeze în prima jumătate a anului viitor.
Tot două scanere vor fi instalate și la Biroul Vamal de Frontieră Isaccea, câte unul pentru microbuze și autoturisme, respectiv, pentru autocare și camioane. Conform surselor noastre, perimetrul vămii din Isaccea s-a dublat și se reorganizează tot fluxul. Totul ar trebui să fie gata până pe 31 martie 2025.
În fine, la Biroul Vamal de Frontieră Oancea urmează să funcționeze, începând din anul 2026, un scaner pentru autoturisme.
Utilizarea scanerelor cu raze X în controlul vamal contribuie la combaterea fraudei vamale, oferind astfel autorităților o modalitate eficientă de a verifica conținutul coletelor sau compartimentelor de transport mărfuri ale mijloacelor de transport. Sistemul permite detectarea obiectelor sau substanțelor periculoase (materiale explozive, arme, substanțe chimice periculoase etc.), dar ajută și la identificarea oricăror bunuri sau substanțe interzise, nedeclarate sau disimulate care ar putea fi introduse ilegal în țară (de exemplu, droguri sau substanțe ori materiale cu impact negativ asupra mediului).
Ce posturi de vameși sunt oferite de DRV Galați
Autoritatea Vamală Română a primit, în acest an, aprobarea să angajeze peste 800 de persoane. Într-o primă fază, au fost scoase la concurs 521, atât în aparatul central, cât și la șapte direcții regionale vamale din țară.
Cele 57 de posturi disponibile din cadrul DRV Galați, din care 56 pentru inspectori vamali și unul pentru consilier clasa I grad superior, sunt distribuite astfel: 10 la DRV Galați, 1 la BVI Buzău, 2 la BVF Tulcea, 2 la BVF Sulina, 4 la BVF Galați, 9 la BVF Galați-Giurgiulești, 6 la BVF Oancea și 23 la BVF Isaccea.
Concursurile se vor organiza în perioada 27-29 noiembrie. Dosarele de înscriere se depun până pe 28 octombrie.