Un gălățean va înfunda pușcăria pentru reacţia la o palmă

Un gălățean va înfunda pușcăria pentru reacţia la o palmă
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Cel puțin cinci ani de închisoare riscă un bărbat din Galați, care a dat curs unei provocări și a scos cuțitul. Conflictul, care a culminat cu o arestare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice, a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe o stradă din satul Bucești, comuna Ivești.

Doi localnici, ambii în stare de ebrietate, s-au luat la ceartă, unul dintre ei, un bărbat în vârstă de 41 de ani, trăgându-i celuilalt o palmă peste față. Cel lovit, mai tânăr cu 11 ani, nu a stat pe gânduri și, enervat de gestul umilitor, dar și cu mintea înceţoşată de alcool, a scos un cuțit cu care a ripostat, înjunghiindu-și adversarul suficient cât să-i pună viața în pericol.

”Pe fondul consumului de alcool, sub stăpânirea unei puternice tulburări determinate de persoana vătămată, care l-a lovit cu palma peste faţă, a pus în executare intenţia de a suprima viaţa acesteia, aplicându-i o lovitură cu un cuţit în zona toracică, acţiune care i-a cauzat o plagă înţepat-tăiată posterioară stânga, ce necesită 14-21 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, iar prin săvârşirea actului de violenţă extremă, în locul menţionat, în prezenţa mai multor martori oculari şi prin folosirea cuţitului, a tulburat ordinea şi liniştea publică”, au precizat procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, care au cerut arestarea preventivă a lui Petru Isac.

Tribunalul a considerat justă solicitarea și a admis ca agresorul să stea după gratii 30 de zile.

Citit 900 ori Ultima modificare Marți, 15 Iulie 2025 18:00

1 comentariu

  • postat de Cititor
    Marți, 15 Iulie 2025 20:07
    86.120.239.***
    doar intr-o tara cu mari probleme mori cu zile daca nu te aperi, dar infunzi puscaria daca o faci. am mai vazut si ca victima e cam intotdeauna vinovata. posibil sa ma insel...
    0
    6

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro