Podcastul SPOT ON la „Viața liberă” i-a avut ca invitați pe reprezentanții a patru dintre cele mai cunoscute firme de construcții din Galați. Discuția s-a purtat în contextul în care, după ce au pierdut înainte de termenul acordat inițial facilitățile prevăzute prin PNRR, constructorii se confruntă acum cu posibilitatea ca lucrări finanțate prin Programul Anghel Saligny, dar și pe fonduri europene, să fie sistate, parțial sau total, din lipsa banilor. Au răspuns invitației noastre la dialog Alin Constantinescu (Lemacons SRL), Alexandru Șerban (CRIOMEC SA), Cătălin Popa (Rovis Leader SRL) și Gheorghe Pascariu (Servland SRL) – acesta fiind și președintele filialei Galați a Federației Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC).
- Domnule Pascariu, trăim o perioadă fierbinte pentru sectorul construcții, și nu numai din cauza caniculei...
Gh. Pascariu: După cum știm și după anunțurile făcute de guvernanți, multe din programe, mai ales Anghel Saligny, nu vor mai putea continua, din lipsă de finanțare. Cel mai provocator va fi Anghel Saligny, prin care se derulează proiecte pe infrastructură în zona rurală, apă, canalizare, gaze etc. Am înțeles că deja fondurile pentru 2025 sunt epuizate și o rectificare nu știu dacă va fi posibilă. Se va face o analiză și pe proiectele pe fonduri europene, cele din PNRR, mai ales cele care sunt pe grantul de împrumut, pentru a vedea care pot fi cofinanțate și dacă se pot derula în continuare în condițiile contractate. Ori se va face o conservare sau o amânare a termenului de punere în funcțiune.
- S-au stabilit niște criterii?
Gh. Pascariu: Nu s-au stabilit. Sunt discuții în patronatul central, sunt discuții în coaliție, așteptăm un feedback final să vedem care sunt cele afectate. Sperăm să fie cât mai puține, având în vedere că investițiile întorc plusvaloare, fac economia să se miște. Sectorul construcțiilor, declarat strategic în 2018, a fost unul din sectoarele care au menținut PIB-ul României pe plus.
- În ce au constat aceste facilități? Și cât de grav v-a afectat eliminarea lor?
A. Constantinescu: S-au stabilit pe ramura de construcții niște facilități pe partea de manoperă, care ar fi urmat să fie menținute până în 2028. Cam la jumătatea termenului, s-a decis că nu se pot duce la bun sfârșit și s-au scos progresiv. Anul trecut, o parte din ele, la începutul anului acesta, cealaltă parte. Dar salariul minim pe ramura de construcții, mai mare decât cel minim pe economie, a rămas, noi plătind aceleași contribuții ca tot restul economiei. E o povară foarte mare, având în vedere și exodul care a fost anul trecut, de muncitori calificați care au părăsit România. Noi am rămas cu destul de mult personal oarecum calificat sau chiar necalificat, cu salarii deja împovărătoare, mari pe ramura asta, pe care trebuie să le ducem.
Gh. Pascariu: În plus, nu beneficiem nici de scutirea de impozit pentru cei 300 de lei care sunt deductibili și de care beneficiază celelalte ramuri. Asta am cerut și pe memorandumul depus la guvern, ca diferența de la salariul minim pe economie la salariul minim pe ramura construcții plus cei 300 de lei să rămână deductibilă la ramura noastră.
- Această eliminare a facilităților n-a prea semănat a predictibilitate.
A. Șerban: Aici a fost problema. Eu sunt de acord că nu poți da o facilitate care să dureze la infinit și mi se părea și termenul de 2028 foarte provocator pentru guvernanți. Se referea și la taxe de la sănătate, e un impact important ca zeci de mii de oameni să nu plătească sănătate și mai aveau și câțiva membri a familiei care erau coasigurați cu ei, și aici într-adevăr era o problemă. Dar prima dată, anul trecut, când s-a redus o parte, am aflat cu o lună înainte. Și la o firmă cu un personal de 700 de angajați, vă spun că impactul a fost de peste 300.000 de euro, pe care a trebuit să-i plătim noi de a doua zi, că plecau oamenii.
Exact același lucru s-a petrecut și la începutul anului ăsta. Guvernanții trebuia să fi dat un termen, ca lumea să-și așeze cash flow-ul, să se gândească cum acoperă. Dacă pierzi forța de muncă care este calificată, înseamnă că închizi firma. Nu se gândea nimeni să nu asigure această diferență, dar să ai un „delta t” în care să poți să repari cash flow-ul și să te gândești cum acoperi această diferență. Aici a fost lipsa de fair play-a guvernanților, care, într-adevăr, tot ei au dat această facilitate.
A fost un lucru foarte bun cât a durat, acum e adevărat că la un moment dat trebuie să se încheie, că așa e normal într-o economie de piață, să nu dai facilități care să nu aibă un deadline. Dar, dacă schimbi regulile brusc, introduci niște șocuri la care unii s-ar putea să nu reziste și să trimită oamenii acasă.
- Se adaugă și impactul acestor majorări de prețuri la energie, la accize?
Gh. Pascariu: Contractele au rămas cu tarifele semnate. Au fost și contracte în derulare, cu două măriri în același an, dar contractele au rămas semnate.
A. Șerban: De exemplu, avem un contract semnat pentru un ambulatoriu la Tecuci. L-am semnat cu Consiliul Județean, se pare că nu se finanțează. Dar noi știam că din iulie intrăm pe lucrarea asta și avem ce face cu echipele de constructori la Departamentul de Civile. Fără nicio explicație, acest proiect nu se mai finanțează. Deși nu e pe Angel Saligny, e pe fonduri europene.
- S-a dat vreo justificare?
A. Șerban: Finanțatorul încă nu a deschis finanțarea. Nu e nimeni de vină, dar în momentul când conduci o firmă și tu îți faci un plan că nu mai iau altă lucrare, fiindcă am s-o am pe asta care-mi ocupă atâta forță de muncă și atâtea utilaje, normal că nu-ți vine bine că după aia, deodată, să începi să cauți altceva, să dai de lucru oamenilor. Plus că peste două săptămâni ai luat altceva și poate să te anunțe că, uite, poți să începi acolo. Și atunci ce faci? Că oferta e în picioare. Și după aceea încep întârzieri, încep nerespectări contractuale, din cauza acestei lipse de predictibilitate.
- Contractele aflate în derulare se vor renegocia în funcție de noile prețuri de pe piață?
Gh. Pascariu: Nu se renegociază contractele. Este o formulă de ajustare prin indicii INS care acoperă o mică parte...
A. Șerban: TVA-ul a mai fost 21%, deci aici cine spune că mărește costurile din cauza TVA-ului... A, că vorbim de carburanți, e altceva, dar nu TVA. Cu carburanții, aici e impactul serios.
C. Popa: Practic, toate aceste facilități fiscale de care noi am beneficiat, deşi cu impact pozitiv asupra economiei, au fost un cal troian, un fruct otrăvit. Cel puțin în ultima parte, când au început să dispară, efortul l-am susținut noi. Este foarte greu, după ce am obișnuit doi, trei, patru ani de zile oamenii cu un nivel de salarizare (mulți muncitori s-au întors din străinătate și s-au reangajat aici), să le explic că trebuie să le reduc salariul cu 10%, 15% sau 20%. Noi am susținut în continuare, cu eforturi foarte mari, plata salariilor nemicșorate.
Mai este o situație. Ca toți constructorii de pe piață, apelăm și la forță de muncă din Asia. Toată procedura, să știți, este foarte anevoioasă. Eu am și fost la selectare, am fost acolo, aproximativ între 8 luni și un an de zile durează din momentul când ai făcut cunoștință cu el și l-ai testat și până îți ajunge în șantier. Păi, în timpul ăsta de 8 luni – un an de zile, deja la noi s-au produs niște modificări destul de importante, iar multe companii își spun probabil: „Oare eu să-i mai aduc? Mai am ce să le dau de treabă?”. Sunt de acord, un ajutor nu trebuie să fie pe o perioadă nedeterminată, dar trebuie să fie predictibil.
- Cred că e în gena românească să nu fim predictibili...
Gh. Pascariu: Când s-a lansat programul acesta cu scutirile de taxe, s-a redus foarte mult munca la negru. După calculele noastre, o sută și ceva de mii de oameni au venit în plus în sectorul construcțiilor la nivel național, pe lângă cei 400.000 care erau. Deci, impactul a fost major.
- Și acum are loc reversul medaliei?
Gh. Pascariu: Probabil se vor duce mai mulți spre zona de gri, sau va fi un nou exod către afară. Protocolul prevedea că până în 2028 celelalte ramuri se vor apropia ne nivelul nostru, nicidecum să fim trași noi înapoi.
- Cât de mare e riscul acestei migrații a forței de muncă? Într-o adresă trimisă Guvernului de FPSC se spunea inclusiv de falimente, disponibilizări în masă.
Gh. Pascariu: - Sunt firme mici și mijlocii care trăiesc de la o încasare la alta sau prin credite, nu au un capital propriu. Dacă are două contracte și i se opresc amândouă, nu are nicio șansă să supraviețuiască.
- Dar ce fel de contract se face cu o firmă cu câțiva angajați? Scuzați-mi ignoranța...
Gh. Pascariu: Sunt firme mijlocii care au în jur de cinci-șapte angajați, sunt specializați pe o nișă, pe electrice, pe curent slab, pe pardoseli, și au contracte de subantrepriză când avem un vârf de lucrări. Eu, care am 100 și ceva de angajați, domnul Șerban, care are 400 și ceva, nu mai luăm subcontractor în condițiile în care din cinci contracte se reduc trei. Cel care e subcontractor rămâne acasă.
C. Popa: În momentul când eu vreau să eficientizez firma mea, prima oară mă uit, că e cel mai simplu, la subcontractor, să-i opresc și lui contractul. Eu am înțeles întrebarea dumneavoastră, nu înseamnă neapărat că o firmă de doi-trei activează în domeniul construcțiilor, că în general, când ne gândim la construcții, ne gândim la șantiere, mulți oameni, utilaje. Dar gândiți-vă, de exemplu, cei care lucrează în automatizări, care fac BMS-uri sau care fac SCADA, e suficient să fie trei-patru băieți. Sunt superspecializați.
A. Șerban: E o filozofie asta că se face economie. Dar economia națională, în momentul când tai din foarte multe locuri, scade în volum. Se reduce volumul tranzacțiilor și atunci economia, bazată pe consum în România, că se vede că pe investiții mai puțin, scade. Toată lumea spune că am avut deficit 9%, dacă îi întreb ce e aia, puțină lumea înțelege. Dar deficitul ăsta, când mergi prin sate și vezi toate ulițele asfaltate, acum mergi de la Craiova până la mare pe niște autostrăzi, deci dacă s-a întâmplat asta în patru-cinci ani, înseamnă că era normal să fie și o creștere a cheltuielilor ca să ai aport la fondurile europene. Că nu-ți dă fond european 100%, trebuie să ai și tu o coparticipare. Acum, după ce se vor face toate tăierile astea, eu nu cred că se reduce deficitul așa brutal. Dar, dacă se va reduce, o să fie și o scădere în volum a economiei per ansamblu, fiindcă nu poți să îngrădești consumul. Reduci leafa în diverse sectoare, scade puterea de cumpărare, scade consumul și atunci economia se contractă.
- Cât de greu vă vine să găsiți forță de muncă?
A. Șerban: În România, problema șomajului e doar la televizor. Nu există șomaj real în România. În orice țară trebuie să fie o barieră, să înțelegi că azi poți să fii de partea asta a fileului și mâine poți să fii de partea cealaltă, ca să ai o conștiință a muncii, ceea ce nu prea se mai întâlnește acum. Dar cine vrea să muncească acum, la câtă forță de muncă e necesară în România, mai ales în domeniile astea unde lucrăm noi, nu poate să spună că nu găsește loc de muncă. Nu vrea să găsească.
Noi am făcut, în cadrul firmei, școală autorizată de Ministerul Muncii și facem cursuri de calificare pentru sudori, lăcătuși, electricieni și mecanici. Și la electricieni, de exemplu, dintr-o clasă de 15, am selectat 12, ceea ce a fost un succes. Costă câte 60.000 de euro așa ceva. După care am făcut o școală pentru sudori care a fost eșec: din 15 au rămas trei și după ce au învățat și ăia trei, au plecat și ei. Eu cred că cea mai mare problemă a tuturor companiilor care lucrează în domeniile mecanice, construcții, electric este forța de muncă.
C. Popa: Și mentalitatea. În continuare, ei nu înțeleg că facem o echipă, că noi toți lucrăm să ducem la bun sfârșit o lucrare, un contract și, practic, banii ăștia nu vin undeva din cer. În continuare se merge pe principiul „sî ni sî deie”, nu contează de unde. Totdeauna compară cu străinătatea. Iată ce mi se pare o performanță a antreprenorilor români: comparativ cu străinătatea, noi, practic, avem aceleași utilaje, plătim aceiași bani pe ele, aceiași bani sunt pe motorină, aceleași prețuri sunt și la materiale de construcții. Singurul lucru care diferă este manopera. Înainte era un raport cred că de 1 la 10, vorbesc de acum vreo 25 de ani. Acum, cred că undeva la 1 la 3 este raportul dintre salariile de România și media din străinătate. Dar, ca și contracte, ca prețuri la imobiliare, prețul pe metru pătrat, nu sunt diferențele așa de mari. Și atunci, înseamnă că ori suntem noi foarte eficienți, dar cred că ne-am atins noi maximul, ori ceva e în neregulă, cel puțin pe zona asta, în condițiile în care 70% din costuri le avem exact ca societățile din străinătate, din UE.
- Sunt oamenii prea pretențioși sau sunt salariile prea mici?
C. Popa: Eu zic că salariile sunt corecte la nivelul pieței.
A. Șerban: Puterea de cumpărare a unui angajat de la Criomec e mai bună decât puterea de cumpărare a unui angajat din Germania. Noi avem un talent deosebit, ca popor, să ne plângem. Dar eu vă spun că nivelul de trai din România de acum, și vorbesc în cunoștință de cauză, este mai bun decât nivelul de trai din unele zone din Germania. Dar nu se recunoaște asta, fiindcă nimeni nu compară cât e nivelul de rezerve ale populației în bănci, cât se cheltuie în industria turismului, în industria auto... Aceștia sunt niște indicatori care trebuie luați în calcul toți, ca să-ți dai seama care e nivelul de trai al unei populații.
Noi, de exemplu, avem foarte mulți angajați care locuiesc în satele din jur; noi le dăm mașină ca să se ducă, să vină de acolo, se grupează la o mașină, câte patru, sau dacă nu, le suportăm transportul... Astea sunt tot costuri care sunt spre binele salariatului și care îl degrevează pe el de anumite cheltuieli zilnice. Că în alte țări nu te întreabă nimeni niciodată cu ce ajungi tu la serviciu. Și ar trebui văzute toate fețele acestei activități și ce fac societățile pentru angajații lor. Nu este numai salariul, el este o componentă a unui pachet salarial.
- Cum ați caracteriza piața construcțiilor din Galați?
A. Șerban: În general, aici e ca la politică. Niciodată cetățeanul nu-i de vină, nu poți să învinuiești piața pentru că n-ai tu de treabă. Piața e liberă și, după opinia mea, cel mai important lucru este să-ți diversifici clientela. Să nu lucrezi numai pentru stat ori numai pentru Combinat (Liberty Steel Galaţi n.a.), să nu fii dependent de un client. Fiindcă ați văzut ce s-a întâmplat cu cei care lucrau numai pentru Combinat și care, practic, acum sunt într-o situație foarte gravă, fără vina lor. Dar vina lor vine din urmă, fiindcă nu au diversificat piața căreia i se adresează.
- Dumneavoastră ați lucrat cu Combinatul?
Gh. Pascariu: Da, eu am lucrat foarte mult. Chiar la un moment dat aveam peste 80% cifră de afaceri numai cu combinatul. La prima oprire a Furnalului 5, am văzut că s-au schimbat treburile și am abandonat. Începuseră să mărească termenele de plată, după ce a venit Liberty s-a stricat de tot.
- Domnule Constantinescu, ați fost cam tăcut.
A. Constantinescu: Eu aș vrea să schimbăm un pic registrul de discuții. Noi am venit la nivel patronal cu această adresă foarte țintită, foarte la obiect, cu niște propuneri din partea sectorului, prin care spunem că înțelegem situația în care se află România, că trebuie să se strângă cureaua sau să se eficientizeze anumite investiți în România, dar că ar trebui să fie niște reguli după care se fac lucrurile acestea.
Totuși s-a vehiculat că există o strategie sau se va analiza fiecare contract în parte, în funcție de implementarea lui sau ce s-a realizat. Aș vrea să dezvolt un pic în sensul în care banii au fost investiți, mai mult sau mai puțin, într-un anumit proiect. Proiectul acela, ca să joace un rol la banii cheltuiți deja, el trebuie recepționat. Nu mai sunt banii de 100% să-l termin, poate să-l termin 50%, 20% sau 40%, dar trebuie predat de către constructorul căruia i-a fost atribuit pentru o recepție la terminarea acelei părți de lucrare, care poate fi funcțională și poate autoritatea locală să se poată folosi de acel bun. Nu se poate termina pur și simplu și să nu beneficieze nimeni de nimic.
- Se pot conserva absolut toate tipurile de proiecte?
A. Constantinescu: Trebuie adusă și pusă în funcțiune, măcar o parte din ea. Poate nu-i mai fac o ramură sau două de canalizare, dar ce-am finalizat până la scurgere, până la stația de epurare, aia trebuie finalizată și dată în funcțiune, ca să fie ceva funcțional.
A. Șerban: Părerea mea este că dintr-o lucrare oprită pierde toată lumea. Pierde și finanțatorul, pierde și executantul.
C. Popa: Practic, din banii pe care statul i-a investit, beneficiul nu există. Dimpotrivă, vor fi lucrări suplimentare și cel puțin două costuri vor fi suplimentare. Una, că dacă se vor relua lucrările peste doi, trei, patru ani, se vor relua la alte costuri. Sau, dacă se va scoate la altă licitație, se va licita cu prețurile valabile atunci, peste un an, doi.
A. Constantinescu: Apar niște costuri pe care cineva le va suporta. În momentul întreruperii unei lucrări, noi rămânem cu garanțiile în vigoare, pe un termen nedefinit. Deci în momentul ăsta legislația este foarte alunecoasă la terminarea lucrărilor. Noi, constructorii, suntem foarte expuși. Este neapărat necesar să se găsească o soluție pentru a preda, recepționa și a beneficia de garanțiile lucrărilor în termenul care ne-am angrenat când am depus oferta. Noi nu am depus oferta că o să dau garanție 10 ani. Am propus un termen de 3 ani de garanție la lucrări și o recepție să se poată determina la stadiu fizic și la ceva adus în stadiu funcțional, să putem să predăm un bun către comunitatea locală sau unde avem contracte. Deci asta mi se pare un „must”, ca să zic așa, de a stabili foarte clar unde se trec aceste riscuri.
