Colegiul Național „Costache Negri”, dublă recunoaștere internațională

Colegiul Național „Costache Negri”, dublă recunoaștere internațională
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Colegiul Național „Costache Negri” din Galați are, la începutul acestui an școlar, dublu motiv de mândrie. Instituția a obținut două distincții importante care confirmă calitatea actului educațional și angajamentul întregii comunități școlare: este recunoscută ca Școală eTwinning pentru perioada 2025 – 2026 și, în același timp, primește pentru a patra oară consecutiv titlul de Gold Preparation Centre.  

Ambele certificări vin ca o recunoaștere a implicării profesorilor, a elevilor și a sprijinului constant al părinților, plasând colegiul în rândul celor mai performante instituții de învățământ din România.  

Certificatul de Școală eTwinning este acordat unităților care integrează valorile programului european eTwinning în politicile educaționale și în inițiativele de dezvoltare profesională și instituțională. Este o apreciere a devotamentului întregii comunități școlare, care lucrează ca o echipă unită, în care profesorii și directorii colaborează pentru a promova inovația și colaborarea la nivel european. Valabilitatea acestui certificat este de doi ani calendaristici și confirmă că școala își desfășoară activitatea conform unor standarde ridicate de calitate.  

În același timp, titlul de Gold Preparation Centre reconfirmă statutul Colegiului „Costache Negri” ca partener fidel și activ al programului Cambridge. Acest program de loialitate este creat pentru a răsplăti centrele de pregătire care se remarcă prin activitate constantă și rezultate deosebite. Centrele certificate primesc acces la resurse suplimentare gratuite și exclusive, menite să sprijine pregătirea elevilor pentru examenele internaționale de limba engleză.  

Pentru comunitatea școlară gălățeană, aceste două distincții sunt dovada unui efort colectiv și a unei viziuni clare orientate spre performanță și excelență. Reprezentanții colegiului au transmis un mesaj de recunoștință și bucurie prin intermediul rețelelor de socializare: „Felicitări echipei profesori - elevi - părinți pentru toată munca și susținerea!”

Galerie de imagini

Citit 348 ori Ultima modificare Vineri, 26 Septembrie 2025 15:58

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro