Montarea senzorilor de gaze nu este o opțiune, ci o obligație legală în toate încăperile în care există aparate alimentate cu gaz, precum aragazul sau centrala termică. Deși regula este în vigoare din 2008, interesul public a fost reaprins după tragedia din cartierul Rahova, unde o explozie a curmat trei vieți.
Detectoarele de gaze sunt obligatorii mai ales acolo unde ferestrele sunt de tip termopan, cu grosime de peste 4 milimetri, ceea ce reduce ventilația naturală.
Legea prevede că montajul se poate face doar de firme autorizate de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), iar proprietarii sunt direct răspunzători pentru siguranța instalațiilor din locuințele lor. În cazul blocurilor cu instalații comune, responsabilitatea le revine administratorilor asociațiilor de proprietari.
Cei care nu respectă aceste prevederi riscă amenzi între 2.000 și 4.000 de lei. Potrivit ofertelor firmelor autorizate, montarea unui sistem complet de detectare a gazelor costă între 300 și 800 de lei, în funcție de tipul instalației.
Pentru apartamentele cu contorizare comună, prețul mediu este de 350-500 de lei, în timp ce pentru instalațiile individuale costurile ajung la 650-800 de lei.
Un detector simplu, fără montaj, se vinde online cu sume între 130 și 400 de lei, în funcție de marcă și caracteristici.
În prezent, în România există peste 5.700 de firme autorizate să efectueze aceste lucrări, potrivit datelor ANRE.
După montare, instalația trebuie verificată periodic: o verificare tehnică la fiecare doi ani și o revizie generală la zece ani. În cazul unor scurgeri, reluarea furnizării de gaze se face doar după două controale succesive - unul al firmei autorizate și unul al distribuitorului - pentru a garanta siguranța locuinței.