Spațiu verde în inima orașului. Parcul Consiliului Județean va fi reabilitat și pus în valoare printr-un amplu proiect de reamenajare peisagistică

Spațiu verde în inima orașului. Parcul Consiliului Județean va fi reabilitat și pus în valoare printr-un amplu proiect de reamenajare peisagistică
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

”Astăzi am lansat proiectul „Eco Smart Natura”, prin care Consiliul Județean Galați, alături de Consiliul Raional Taraclia și Primăria Comunei Albota de Sus, a obținut o finanțare de 568.000 de euro pentru reabilitarea peisagistică a unor grădini urbane de interes public.

Județul Galați va beneficia de aproape 462.000 de euro, fonduri ce vor fi investite în refacerea și punerea în valoare a parcului aferent sediului Consiliului Județean, la rândul său un imobil de patrimoniu și cel mai important obiectiv din „Ansamblul urban strada Eroilor”, clasificat drept monument istoric.

Acest părculeț, deja foarte îndrăgit de gălățeni, ca spațiu de liniște și recreere în mijlocul orașului, va fi modernizat astfel încât frumusețea sa naturală să fie pusă și mai bine în valoare, oferind totodată noi oportunități de petrecere a timpului liber.

Lucrările vor cuprinde toaletarea vegetației și plantarea de noi specii ornamentale autohtone, dar și refacerea fântânii arteziene - unul dintre principalele puncte de atracție ale parcului. De asemenea, va fi modernizat iluminatul exterior, aleile vor fi refăcute și se va instala un sistem inteligent de irigare”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Nu în ultimul rând, pentru o mai bună cunoaștere a bogățiilor naturii, proiectul mai prevede organizarea de activități educative și de grădinărit pentru 300 de elevi, precum și realizarea unui ghid practic și a unei strategii pentru protejarea biodiversității locale.

Galerie de imagini

Citit 2710 ori Ultima modificare Miercuri, 26 Noiembrie 2025 17:33

1 comentariu

  • postat de Roman
    Miercuri, 26 Noiembrie 2025 23:11
    86.124.201.***
    Bine ca faceți parcuri ( spatii verzi ) doar în zonele centrale iar în cartiere ( Băcănie) betonati.Halal edili.O sa mai vedeți voturi la pastele cailor.
    6
    29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.